„La școală când merge?”. ANATOL MELNIC, către internauți: Și profesorii vor veni în turneu cu Camelia

Anatol Melnic nu pierde ocazia să facă glume, chiar și atunci când răspunde curiozităților internauților. De data aceasta, prezentatorul TV a fost întrebat când reușește Camelia, fiica sa să meargă la școală, cu agenda plină de concerte, iar răspunsul domină în sarcasm. „Eu cu Tania am realizat că suntem niște părinți începători, uite ne-a scăpat […]
Internetul în lacrimi! Gestul emoționat al lui Anatol MELNIC pentru o fetiță batjocorită de alți copii

Prezentatorul Anatol Melnic a emoționat internauții până la lacrimi, prin încercare sa de a face mai frumoasă viața unei eleve afectate de bullying. Aceștia au petrecut o zi împreună, în care surprizele veneau una după alta. Potrivit spuselor sale, acum o săptămână copila a avut de înfruntat înjurături și chiar lovituri de la alți copii. […]
Vedetele și-au petrecut copiii la școală. Unde învață aceștia?

Zi emoționantă pentru copii și părinți, căci a început un nou an școlar. Mai multe persoane publice de la noi și-au început ziua la diferite instituții de învățământ, fiind alături de copiii lor. Am adunat impresiile lor în acest articol: Soții Cârnaț, dis-de-dimineață au circulat de la grădiniță, la școală și gimnaziu. Pentru Manuela a […]
Sărbătoare în familia MAXIAN! Au dat o petrecere de zile mari în orașul natal

Mezinul soților Ilie și Tatiana Maxian a împlinit șase ani, iar cu această ocazie părinții au dat o petrecere în propriul restaurant, din orașul Florești, cu Dj și animatori. Așa cum obișnuiesc, familia și-a asortat ținutele. De această dată, au optat pentru nuanțe de gri și argintiu. Tatiana și fiica sa au purtat rochii și […]
„O să vă obișnuiți cu halatul”: Outfit-ul cu care ANATOL MELNIC a lăsat mască Instagramul

Prezentatorul radio, Anatol Melnic, și-a șocat urmăritorii de pe Instagram cu un outfit neobișnuit. Mai exact, acesta a îmbrăcat o Jebba – haină tradițională din Tunisia. Soția Tatiana și fiica Camelia l-au completat perfect, cu aceleași ținute. Anatol a publicat câteva imagini, cu 2 ținute. O haină deschisă la culoare și una neagră. Urmăritorii nu […]





