Ex-iubita rapperului Kapushon recunoaște că a bocit în pernă la despărțire: Lucrurile trebuie spuse la timpul potrivit

Interpreta Sanda Onica a vorbit deschis, în cadrul podcastului Titania, despre relația pe care a avut-o cu rapperul Kapushon. Cei doi au format un cuplu timp de doi ani, perioadă în care au colaborat intens și pe plan muzical. Artista a recunoscut că relația a influențat decisiv începutul carierei sale în muzică.

„Eu nu tare iubesc scandalul, nu îmi place să-mi expun viața personală”, a explicat Sanda, motivând de ce a preferat discreția în ceea ce privește despărțirea. Cu toate acestea, a recunoscut că experiențele trăite alături de Kapushon i-au deschis noi perspective și i-au oferit încrederea să lanseze primele sale piese.

Onica a povestit că primele concerte la care a participat alături de Kapushon i-au trezit dorința de a urca pe scenă în fața unui public larg. „E interesant să vezi cum publicul îți cântă piesele, cum te simți artist”, a spus ea cu nostalgie.

De asemenea, artista a menționat că piesele lansate în acea perioadă se află încă pe canalul de YouTube al fostului partener.

„Lucrurile trebuie spuse și trebuie spuse la timpul potrivit”, a explicat ea, dând de înțeles că lipsa comunicării a fost de vină și fiind recunoscătoare că a fost o relație frumoasă.

Kapushon, întrebat anterior în presă despre despărțirea de Sanda Onica, a ales să fie rezervat.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion