Discipola lui Carla’s Dreams, câștigătoarea concursului muzical X-Factor 2016, Olga Verbițchi și familia sa trăiesc o dramă de neimaginat. Artista a dezvăluit la Interogatoriu că sora sa mai mică e țintuită la pat, după ce i s-a administrat o doză greșită de medicament, pe când avea doar o lună. Creierul Victoriei a fost afectat ireversibil, iar asta a schimbat pentru totdeauna viața familiei lor. Olga mai spune că a mers la X-Factor în mare parte doar pentru a câștiga bani pentru tratamentul fetei, însă a fost prea târziu.
„Ea s-a născut perfect sănătoasă, dar în Republica Moldova medicii în acel moment făceau niște experimente pe copiiîn care a căzut cumva și cazul sororii mele și i s-a prescris o doză de medicamente mult prea mare. . .ea avea o lună de la naștere și i-au distrus creierul. Adică ea doar vede și aude și atât. Nu înțelege nimic. E ca un bebe mic care crește foarte mare, dar crește doar fizic”.
Olga a reușit să facă rost de bani pentru tratamentul surorii, dar din cauza vârstei, operația nu ar mai fi ajutat-o, spune Olga.
„Deja era prea târziu pentru că dacă eu aveam 15 ani, ea avea 12.Creierul deja a ajuns să se dezvolte la un moment în care nu mai puteai să faci operația asta”.
Olga Verbițchi a fondat o academie muzicală pe care a numit-o Victoria, în cinstea surorii, fiind convinsă că și fata ar fi avut abilități muzicale, dacă nu i s-ar fi întâmplat nenorocirea.
Vedeți aici fragmentul din interviu:










