Cadou de la însuși Lionel MESSI pentru manelistul Adrian Minune! „S-a gândit la tine”

Vestitul manelist Adrian Minune a împlinit 50 de ani, iar momentul a fost marcat așa cum se cuvine. Cu această ocazie, cântărețul a susținut două spectacole la o cunoscută berărie din Capitală, iar aproape de el au stat numeroși colegi de breaslă, dar și familia. Petrecerea a fost mare, a durat două zile, iar sărbătoritul a primit numeroase cadouri, printre care unul extrem de special venit chiar de la Lionel Messi, celebrul fotbalist, scrie CanCan.

Adrian Minune și-a sărbătorit ziua cu fast, prin cele două spectacole grandioase. Printre invitații de la marele recital s-au numărat: Vali Vijelie, Luis Gabriel, Connect-R, Vlăduța Lupău, Minodora, Țancă Uraganul, Georgiana Lobonț, Maria Constantin, Culiță Sterp, Leo de la Roșiori, Elis Armeanca, Bogdan de la Ploiești, Sorinel Puștiu și foarte mulți alți artiști. Cu toții au fost alături de sărbătorit și au venit încărcați de daruri, însă cel mai de preț dintre toate a fost cel venit de la Messi. 

Ei bine, cel care a reușit să îl surprindă pe Adrian Minune cu darul său a fost chiar Mister Bursucu, bun prieten cu familia Minune și prezentator al evenimentului. Mai exact, Adrian Minune a primit cadou un tricou semnat de fotbalistul Lionel Messi.

„Chiar el, Messi, îți jur! S-a gândit la tine! Ți-a trimis tricoul lui, cu semnătura lui, în original. Este semnătura lui Messi, cadou special pentru tine, Adrian Minune! Messi, Leo Messi îi urează «La mulți ani» lui Adrian Minune și îi trimite tricoul lui oficial, cu tot cu semnătură!”, a spus Bursucu, pe scenă.

De asemenea, un alt cadou special pe care l-a primit Adrian Minune este cel venit din partea soției sale. Artistul spune că aceasta este un as la acest capitol, iar de această dată i-a dăruit o vacanță în America.

„Avem un spectacol extraordinar, cu 20 de capete de afiș, o să fie foarte frumos. Mă simt foarte bine, ca la 20 de ani! Cifrele nu contează! Mă bucur de orice cadou, cel mai mare cadou sunt copiii mei cu care am cântat acum împreună. Soția mea știe să facă cadouri. Mi-a făcut cadou cum o vacanță, cred că o să mergem la Las Vegas!”, a declarat Adrian Minune, potrivit click.ro.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion