Adela Popescu nu regretă că a luat o pauză din televiziune: „E un timp prețios”

Adela Popescu a luat o pauză din televiziune, după ce a încheiat filmările pentru emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, care a desemnat câștigătorul în noiembrie 2022. Nu a mai revenit până acum în postura de prezentator la TV și nu regretă, căci tot timpul l-a dedicat familiei, scrie presa română.

Adela Popescu a prezentat câțiva ani emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV. A renunțat la acest proiect pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, care în noiembrie 2022 a ajuns la final. De atunci, ea nu a mai revenit la TV, în rolul de prezentatoare.

S-a dedicat familiei sale, tot timpul e alături de cei trei băieței ai ei și ai lui Radu Vâlcan. Într-un interviu pentru emisiunea „Star matinal” de la Antena Stars, ea a recunoscut că ducea dorul activităților cu copiii ei.

„Am avut un timp pe care mi l-am dorit mult de tot, un timp pe care am vrut să îl dedic familiei și copiilor și să facem lucruri absolut banale împreună, să le fac micul dejun, să mă gândesc cu ce îi hrănesc când se întorc de la școală și ăsta este un timp prețios în anii care nu se vor mai întoarce niciodată”, a declarat Adela Popescu, conform spynews.ro.

Totodată, ea a mai explicat că acum, când nu are nicio emisiune, își permite să meargă în mai multe vacanțe cu copiii și să nu fie condiționați de întoarcerea la București. „Spre exemplu, dacă aveam chef să plecăm undeva trei zile, puteam să o facem, dacă ne doream să stăm într-o vacanță mai mult de o săptămână, puteam să o facem (…)

A fost un moment pe care mi l-am dorit, pe care mi l-am permis din mai multe puncte de vedere și mă bucur că am luat decizia să trăiesc asta”, a mai declarat vedeta.

Într-un interviu pentru playtech.ro, prezentatoarea a mărturisit că a avut niște discuții cu șefii de la Pro TV pentru a reveni pe micul ecran. După ce a plecat de la „Vorbește lumea”, Lili Sandu a fost cea care a înlocuit-o.

„În principiu da, tot la Pro TV. Am discutat și pentru niște seriale, dar cred că divertisment va rămâne”, a spus soția lui Radu Vâlcan.

Adela Popescu a jucat în serialul românesc „Numai iubirea”, în urmă cu aproximativ 20 de ani, și știe cât de mult timp implică să faci parte dintr-un astfel de proiect. „Da, eu știu foarte bine. Dacă îmi spui acum: «Uite, o să facem un program foarte clar!» Ok, nu-mi spune că știu.

Serialul înseamnă o echipă de mulți oameni și tu nu poți să-ți impui programul, că nu e drept. Trebuie să fii la dispoziția oamenilor, adică de când ai început și până s-a sfârșit proiectul trebuie să fii disponibil oricând și încă nu pot să fac asta”.

Vedeta a jucat în serialul românesc „Numai iubirea”, dar și în „Lacrimi de iubire”, „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Îngerașii”, „Weekend cu mama”, „Aniela”, „Iubire și onoare”, „Pariu cu viața”, „O nouă viață”.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion