Kylie Jenner a defilat pe podiumul Victoria’s Secret cu un sutien de 50 de milioane de dolari

Îngeraşii Victoria’s Secret au defilat duminică seară la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii, într-un spectacol incendiar, plin de surprize pentru fani. Momentul culminant a fost, fără îndoială, apariția lui Kylie Jenner pe podium, purtând un sutien evaluat la 50 de milioane de dolari. De data aceasta, printre invitații din primul rând s-a numărat și Timothée Chalamet.

Defilarea Victoria’s Secret, brand cunoscut pentru stilul său feminin și îndrăzneț, dar și pentru prezentarea sa anuală, un eveniment spectaculos și complex, în cadrul căruia manechinele ocupă un loc central, la fel ca și creațiile vestimentare în sine, a reunit unele dintre cele mai cunoscute modele din lume. Finalul a fost unul incendiar, cu toate modelele pe scenă, în mijlocul unei ploi de confetti roz, relatează Tg24.sky.it.

În prim-plan, la momentul final, s-au aflat Adriana Lima și Alessandra Ambrosio, veritabile embleme ale podiumurilor internaționale și chipurile reprezentative ale show-ului de modă Victoria’s Secret, eveniment la care au luat parte timp de douăzeci și unu, respectiv douăzeci de ani. Ambele născute în 1981, aceste modele de top au în prezent 45 de ani.Corpurile lor tonifiate și într-o formă fizică excelentă stau mărturie dedicării cu care aceste supermodele și-au menținut atributele fizice care le-au adus, inițial, succesul internațional, rezultatul unei îngrijiri personale constante și al unui antrenament riguros și intens.

Bella Hadid a deschis prezentarea de modă din 2026, desfășurată la Sony Pictures Studios din Culver City, California, într-o ținută inspirată de primăvară, compusă dintr-un sutien brodat cu flori colorate și o fustă scurtă, mulată, într-o nuanță vibrantă de verde. Tema primăvăratică a inspirat, de asemenea, aripile create pentru această ținută, construite cu același motiv floral regăsit pe setul de lenjerie.

Aripile reprezintă un element definitoriu pentru fiecare ținută, fiind realizate manual și complet unice, iar fabricarea lor necesită adesea sute de ore de muncă.

Nu doar Bella, ci și Gigi Hadid a urcat pe podium în rol de „înger” Victoria’s Secret, pentru a șasea oară în cariera sa impresionantă (ultima dată anul trecut, iar prima dată în 2015). Supermodelul american, o figură emblematică a prezentărilor de modă ale brandului din ultimul deceniu.(perioadă în care acestea au fost suspendate, între 2019 și 2024, din cauza unor controverse legate de companie, multe dintre ele vizând chiar prezentările și idealul de frumusețe feminină promovat de acestea) a purtat o ținută în nuanțe pastelate vibrante, completată de aripi strălucitoare, realizate din paiete în formă de disc.

Adriana Lima a fost unul dintre cele mai apreciate prezenţe de pe podium. Vizibil emoționată de cea de-a douăzecea sa apariție pentru brandul american, prima având loc încă din 1999, pe când avea doar șaptesprezece ani, aceasta a mulțumit publicului cu o emoție evidentă. A defilat purtând aripi argintii cu un motiv de pene metalice, asortate cu un set de inspirație sportivă, compus din top și lenjerie intimă, completată de o bandă elastică în talie.

Kylie Jenner a fost unul dintre modelele-surpriză de la prezentarea de modă Victoria’s Secret din 2026. Acesteia i-a fost încredințată cea mai prețioasă piesă a colecției, adică cea mai recentă versiune a emblematicului „Fantasy Bra”, un sutien realizat din metale prețioase, pietre prețioase și diamante, creat de brand în colaborare cu unele dintre cele mai renumite case de bijuterii din lume. Piesa purtată de Jenner este evaluată la aproximativ cincizeci de milioane de dolari și a fost concepută de Jacob & Co., o casă de bijuterii de lux fondată la New York.

Înaintea ei, și alte modele, precum Gisele Bündchen și Adriana Lima, au purtat celebrul „Fantasy Bra”. Din primul rând, au urmărit-o și au încurajat-o mama sa, Kris Jenner, și partenerul ei, Timothée Chalamet.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion