Cândva cel mai îndrăgit cuplu de pe online-ul moldovenesc, Katy Black și Cristian Cebotari sunt oficial divorțați. Creatoarea de conținut, Ecaterina Cebotari a povestit internauților că azi e ziua în care în sfârșit îi este eliberat certificatul de divorț. Procesul a durat mai mult timp, așa cum foștii soți au 4 copii minori.
Abia revenită dintr-o deplasare, pe lângă ridicarea certificatului de divorț, Katy Black are o zi aglomerată cu multe întâlniri și lucruri de făcut. Influencera nu s-a abținut și a dat frâu liber emoțiilor, a plâns, recunoscând că are parte de o zi cu multe emoții.
@katyblack.10
Amintim că soții Ecaterina și Cristian Cebotari și-au anunțat divorțul după 8 ani împreună, fără a divulga motivele. Cei doi au jucat nunta în 2018, la scurt timp după ce tânăra a împlinit majoratul. În anul care a urmat, Katy l-a adus pe lume pe primul lor copil, Eugen. Iar în 2021 familia lor s-a mărit cu încă un membru, Simon, nu a trecut mult timp că internetul a fost zguduit de vestea unei noi sarcini, influencera l-a născut pe Luna, iar apoi a urmat Matei.
Soții au partajat averea benevol. Ecaterina a rămas stăpână în casa construită în timpul căsniciei, iar Cristian și-a luat automobilele familiei.
Cristian Cebotari a scăpat de verigheta sa! Iată ce a făcut cu inelul după divorțul de Katy Black









