Decizie judecătorească: HANGANU periculos pentru fiu! „O lună nu am voie să mă apropii de el”

Astăzi a avut loc ședința de judecată în cazul lui Patric Hanganu și a fostei sale iubite, care i-a interzis să se vadă cu fiul, după o ceartă cu bruscări. Legea a fost de partea femeii și i-a susținut cererea de a-l priva pe artist de dreptul de a-și vedea copilul timp de o lună, fiind considerat periculos pentru acesta. Despre asta a anunțat cântărețul pe Instagram.

Fosta lui iubită și-ar fi probat acuzațiile în judecată, printr-un act care ar confirma că aceasta s-a ales cu o comoție cerebrală în urma celor petrecute între ei – asta a lăsat de înțeles Patric. Însă Hanganu consideră că acest act ar putea fi obținut ilegal, contra unei sume de bani.

„S-a stabilit că sunt periculos și agresiv pentru copilul meu și timp de o lună nu am dreptul să mă apropii de el. Trebuie să fiți atenți de oamenii cu care trăiți și să fiți atenți câteodată sub blana cea de oiță blândă să nu fie lup” a declarat Patric după ședința de judecată” După care a adăugat că: „Înțeleg că la noi în țară e corupție și poți foarte ușor să obții un act de exemplu cu comoție cerebrală. Foarte ușor eu cred că e să obții așa un certificat și nu numai”

Hanganu a mai menționat că fosta iubită a solicitat să fie privat de dreptul de a interacționa cu copilul pe o perioadă de trei luni.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion