Brigitte Macron și-a cerut scuze, însă doar pe jumătate, după ce a numit „târfe proaste” un grup de feministe

Brigitte Macron, soția președintelui francez Emanuel Macron, și-a cerut scuze doar parțial după ce a fost filmată numind un grup de feministe franceze „proaste nenorocite”, un incident care a stârnit numeroase reacții negative.

Brigitte Macron, derapaj verbal la adresa unor femei: „târfe proaste”! La cine s-a referit?

Prima Doamnă a Franței a declarat că îi pare rău dacă vorbele sale „au rănit victimele”, dar a insistat că remarcile au fost private. Brigitte Macron a folosit insulta la începutul lunii decembrie, în timp ce participa la un spectacol la Paris al comediantului Ary Abittan, transmite libertatea.

Ary Abittan fusese acuzat de viol la sfârșitul anului 2021, dar ancheta s-a încheiat cu un neînceperea urmăririi penale confirmată în apel. Cu toate acestea, revenirea sa pe scenă a fost contestată de activistele feministe, care protestează frecvent la spectacolele sale. Într-un interviu acordat publicației Brut, citat de Euronews, Brigitte Macron, în vârstă de 72 de ani, a spus: „Îmi pare rău dacă am rănit femeile victime (ale agresiunilor sexuale)”. Totuși, ea a insistat că declarațiile au fost „private” și a afirmat că „nu le poate regreta”. „Este adevărat, sunt soția președintelui, dar sunt și eu însămi. Iar atunci când sunt în privat, îmi pot permite să mă exprim într-un mod care nu este pe deplin potrivit”, a adăugat ea.

Brigitte Macron a stârnit numeroase critici după ce a folosit expresia „curve proaste” (poate fi tradus și „proaste nenorocite”) referindu-se la activistele feministe care au întrerupt spectacolul comediantului Ary Abittan din 7 decembrie, purtând măști cu chipul acestuia și inscripția „violator” și scandând „Abittan violator”.

În imaginile publicate, comediantul Abittan îi spune lui Brigitte Macron că îi este „frică” după aceste proteste. Ea a răspuns râzând: „Dacă sunt niște curve proaste, le dăm afară.” Înregistrarea video cu comentariile lui Brigitte Macron a stârnit reacții puternice și a generat critici din partea mai multor parlamentari francezi, a grupurilor feministe și a unor personalități importante din industria cinematografică. Colectivul „NousToutes” a denunțat remarcile ca fiind „un afront la adresa victimelor și a organizațiilor feministe”.

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion