VIDEO Natalia Morari, Olesea Stamate și Veronica Dragalin s-ar putea afla pe listele partidului lui Renato Usatîi

Unele voci de pe Telegram fac speculații că jurnalista Natalia Morari, fosta colegă a partidului de guvernare, deputata neafiliată Olesea Stamate și fosta șefă a Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin s-ar putea afla pe listele Partidului Nostru condus de Renato Usatîi.

Politicianul a fost întrebat la TV8 dacă intenționează să le includă pe cele trei în lista de candidați, el însă a evitat un răspuns clar. Cert este că orice coaliție cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este condamnată la eșec.

„O nuntă cu PAS nu poate avea loc astăzi pentru nicio forță politică sănătoasă, pentru că e sortită pieirii”, a declarat Renato Usatîi.

El susține că actualul context geopolitic, în special războiul din Ucraina, face imposibilă formarea unor coaliții tradiționale de centru-stânga sau centru-dreapta. În opinia sa, singura alternativă viabilă ar fi un „guvern de specialiști”, format inclusiv din reprezentanți ai partidelor care nu au trecut pragul electoral.

Anterior, a declarat că formațiunea sa nu va forma blocuri electorale la alegerile parlamentare din toamnă.

Elena Dragalin, mama Veronicăi Dragalin, activă pe rețelele sociale, a scris că fiica sa nu se va găsi pe vreo listă.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Institutul Republican Internațional (IRI), Partidul Nostru ar acumula în jur de 4% din voturi – sub pragul electoral de 5% necesar pentru a accede în Legislativ.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion