La Paris s-a petrecut o licitație ca în filme. Statul a scos la vânzare lucrurile de preț care le-au confiscat de la traficanții de substanțe narcotice, iar banii adunați în urma vânzărilor vor fi donați către organizațiile franceze, care luptă cu răspândirea drogurilor.
Cel mai important lot a fost un Lamborghini Huracan alb, din 2017, care a aparținut unui infractor și a fost vândut pentru suma modestă, de doar 138 de mii de euro. Spunem „modestă”, pentru că prețul de start, pe piață, a unei astfel de bijuterii pe patru roți începe de la 240 de mii de euro. Mașina și-a așteptat cuminte noul proprietar chiar în parcarea tribunalului.
S-au vândut ca pâinea caldă și pantofi cu toc Yves Saint Laurent, Gucci, Christian Louboutin și Jimmy Choo. Adidași semnați de designeri celebre, genți Louis Vuitton, din cele mai recente colecții și ceasuri Rolex, pentru dame și bărbați.
De asemenea, au fost scoase din casele traficanților de droguri și vândute aspiratoare Dyson, electrocasnice și mobilier. În total, în urma acestei licitații, statul a încasat 1,65 de milioane de dolari.