Comisia Europeană a declanșat o investigație oficială împotriva celor mai populare site-uri pentru adulți: Pornhub, Stripchat, XNXX și XVideos. Motivul? Platformele ar permite accesul facil al minorilor la conținut pornografic, încălcând regulile stricte ale Uniunii Europene, scrie Rupor.md.
Conform legislației DSA (Digital Services Act), aceste site-uri au fost desemnate în 2023 drept „platforme online foarte mari”, având peste 45 de milioane de utilizatori activi. Acest statut le obligă să implementeze măsuri sporite de protecție și control al conținutului ilegal sau dăunător.
Unul dintre cele mai importante criterii este verificarea eficientă a vârstei utilizatorilor. Însă, potrivit unei anchete AFP, accesul pe aceste site-uri poate fi obținut cu un simplu clic pe un buton, fără nicio verificare reală de identitate sau vârstă.
Dacă suspiciunile se confirmă, giganții porno riscă amenzi uriașe, de până la 6% din cifra lor de afaceri globală anuală. Oficialii europeni transmit că investigația este în desfășurare și că vor urma controale amănunțite.
Este pentru prima dată când UE lansează o acțiune atât de fermă împotriva industriei pornografice online, semnalând o schimbare majoră în protejarea tinerilor în mediul digital.