Tania TURTUREANU are vise prevestitoare: „Există o conexiune între mine și puterea de sus”

Cântăreața Tania Turtureanu, autoarea hit-ului „Iubește-mă” a dezvăluit în cadrul podcastului Titania că i s-a întâmplat să aibă visuri prevestitoare.

Artista a povestit că i s-a întâmplat să viseze ceva ce se va întâmpla aievea chiar în ziua următoare, în perioada în care fiul său, Damir era internat la spital cu enteroviroză severă. În pofida tratamentului medicamentos, boala nu ceda. În una dintre nopțile petrecute la spital a visat că fiul său la fel se afla pe pat de spital, dar era înconjurat de o mulțime de șerpi. În vis, la smuls din mijlocul pericolului și a aruncat șerpii cât de departe a putut, salvându-și copilul. A doua zi, ca prin minune, băiatul s-a trezit sănătos. Mama a considerat că visul său a prevestit vindecarea copilului și că ea a fost cea care a contribuit la salvarea lui Damir, deoarece în ajun a fost și s-a rugat la o biserică din preajma spitalului.

„Există o conexiune strânsă între mine și puterea de sus. Pentru că noi chiar de rugam pentru copilul ăsta și ne rugam toți și a trebuit să ajung la biserica, la slujba ceea.”

Cântăreața a mai povestit că după această minune ce li s-a întâmplat continuă să meargă la același lăcaș sfânt cu regularitate.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion