Taci sau te omor? Noi și noi acuzații împotriva lui Sean „P. Diddy” Combs, inclusiv de molestare a minorilor

Sean „P. Diddy” Combs este acuzat pentru viol și agresiune sexuală în șase noi procese, inclusiv acuzaţii de molestare a minorilor, potrivit Rolling Stone. Noile acuzații fac parte dintr-un val masiv de procese, care îl au în prim plan pe rapperul arestat în septembrie și acuzat de autoritățile federale de abuz sexual, relatează The Guardian.

Plângerile civile federale depuse în Manhattan au fost depuse anonim, două de către femei numite Jane Does şi patru de către bărbaţi identificaţi ca John Does. Acuzaţiile din acestea împotriva rapperului cunoscut sub numele de „Diddy”, acum în vârstă de 54 de ani, se întind din 1995 până în 2021, a raportat Rolling Stone.

Noile acuzații vin după ce cântărețul a fost vizat de mai multe dezvăluiri despre activitate sa ilegală. Avocatul texan Tony Buzbee a declarat la începutul acestei luni că peste 100 de victime sunt în proces de a-l da în judecată pe Sean „P. Diddy” Combs, care a fost arestat luna trecută sub acuzaţiile federale de trafic sexual şi racket, relatează News.ro. Unul dintre reclamanții din valul actual de procese este un bărbat care locuiește în Carolina de Nord și susține că „Diddy” l-a agresat sexual când avea 16 ani la una dintre petrcerile sale faimoase tip „White party” din Long Island în anul 1998.

Victima, care era la vârsta adolescenței, povesește că, în timpul unei conversații despre cum poate intra în industria muzicală, Combs i-a ordonat brusc să-și dea jos pantalonii, sub pretextul că acțiunea ar face parte dintr-un ritual de trecere: „Nu vrei să intri în afacere?”, i-a spus Diddy, conform plângerii. Victima declară că s-a conformat din frică, anxietate, dar și din cauza diferenței masive de putere dintre el și „P. Diddy”, adaugând faptul că și-a dat seama mai târziu că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o agresiune sexuală.

Un alt bărbat susține că a fost agresat de Combs în depozitul magazinului Macy’s din Herald Square. El povestește că a fost lovit în cap, cel mai probabil cu un pistol, iar apoi a fost agresat sexual de „P. Diddy”, care l-ar fi amenințat pe bărbat cu un pistol: „Taci sau te omor”, conform dosarului.

O altă victimă, care împlinise vârsta de 19 ani în 2004, povestește că era în primul an de facultate, la o unitate de învățământ din Brooklyn, atunci când a fost invitată la o ședință foto pentru a promova un brand semnat de labelul lui „Diddy”. Tânăra povestește cum bărbatul a invitat-o ​​pe ea împreună cu o prietenă la hotelul lui „pentru o petrecere exclusivistă”, unde au fost încuiate într-o cameră. „Știi pentru ce ești aici”, ar fi spus „Diddy” în timp ce le oferea tinerelor băuturi alcoolice și cocaină, spunându-le să se conformeze, altfel „le-ar fi ucis pe amândouă”.

Un alt bărbat susține că a fost angajat să lucreze ca paznic la casa lui Combs din East Hampton în timpul unei alte petreceri tip „White party” organizată de rapper în anul 2006. Bărbatul susține că „P. Diddy” i-a oferit mai multe băuturi în care a pus GHB, cunoscut și ca drogul violului, iar apoi l-a agresat sexual.

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la toate acuzațiile. El a fost arestat în septembrie, iar de atunci i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Procesul va avea loc în mai 2025. Avocații lui Combs au declarat că reclamațiile depuse sunt doar niște „încercări clare de a obține publicitate”, iar atât „Diddy” cât și echipa sa de avocați sunt încrezători în integritatea procesului judiciar. „În instanță, adevărul va ieși la iveală: că domnul Combs nu a agresat niciodată sexual pe nimeni, adult sau minor, bărbat sau femeie”, a declarat unul dintre avocații lui Combs.

Lumea Hollywood-ului este zdruncinată de scandalul uriaș care s-a creat în urma arestării lui Sean „Diddy” Combs și ies la lumină acuzații care au fost subliniate de-a lungul timpului de celebrități internaționale, transmite utv.ro. Curtis Jackson, cunoscut ca 50 Cent a făcut diverse postări pe rețelele sociale și atacuri publice la adresa lui „Diddy”, declarând că a evitat petrecerile tip „White Party”, pentru că se simțea inconfortabil. De-a lungul timpului, Eminem a făcut referire la ororile care se întâmplau la petrecerile lui „P. Diddy”, folosind jocuri de cuvinte în piesele sale pentru a sugera comportamentul sexual necorespunzător al inculpatului. Usher și Jaguar Wright au transmis perspective asupra comportamentului controversat al lui Diddy, Usher menționând faptul că s-au întâmplat lucruri „ciudate” în perioada de timp petrecută cu „Diddy”.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion