După ce, cu doar o zi înainte de aniversare, a rămas cu mașina spartă de hoți, Dumitru Gherghelaș, bunul prieten al lui Emilian Crețu, și-a sărbătorit miercuri ziua de naștere alături de cei dragi. Actorul nu putea lipsi de la petrecere și, așa cum și-a obișnuit urmăritorii, nu a venit cu mâna goală, ci cu un cadou inedit.
„Seniora Dima”, așa cum este cunoscut în mediul online după porecla primită de la Emilian Crețu, a rămas surprins de gestul actorului. Momentul a devenit și mai emoționant când Emilian i-a dedicat un cântec înainte de a pleca la petrecere.
„Azi îi ziua Dimei mele ce bucurii să-i fac? I-am adus eu șiocălăii că tare îi mai plac. Dimai, Dimai, numai una, să-l iubești cât mai trăiește, șiocălăul îl iubește. Na, din Moldova, de la mine din grădină”, a spus Crețu.
La aniversare au fost prezente Nina și Lavinia Crețu, dar și influencerul Cristian Cebotari, fostul soț al creatoarei de conținut Katy Black.
Totodată, Dumitru Gherghelaș a primit un tort special, pregătit de sora cea mare a lui Emilian Crețu, Maria Crețu, care nu a putut fi prezentă la eveniment. Desertul a atras atenția tuturor, fiind decorat cu imaginea unei oițe și mesajul „La mulți ani”.









