Scaunul unui jurat de la Vocea României rămâne gol: Artistul care a făcut anunțul

Noul sezon din Vocea României va fi fără Denis Roabeș. Artistul, care anul trecut a completat echipa show-ului de talente, renunță la fotoliul de jurat. Deși mărturisește că a fost o experiență minunată, din care a învățat multe și și-a făcut noi prieteni, anul acesta are alte priorități.

De obicei îmi place să scriu texte lungi și care să cuprindă cât mai în detaliu diverse sentimente și trăiri ce se află în spatele anumitor decizii. Dar azi, cumva, simt nevoia să fiu mai direct și la obiect. Probabil pentru că-i duminică. Și vară.

Așadar, am câteva vești pentru voi. În toamnă îmi doresc să lansez un album nou și să pornesc într-un turneu The Motans, unul special, primul din ultimii 3 ani. Venim să ne vedem. După cum vă puteți imagina, e o muncă imensă care stă în spatele acestor provocări, una pe care am început-o deja de ceva vreme”, a scris Denis.

Din acest motiv, artistul nu mai poate participa în calitate de jurat în cadrul concursului.

Acesta a lăsat un mesaj de mulțumire echipei, iar celor care s-au înscris în concurs cu scopul de a ajunge în echipa sa le-a sugerat că „imboxul e mereu deschis”.

The Motans a participat în calitate de jurat în sezonul 11. Denis Roabeș, alături de Theo Rose, au fost surpriza sezonului.

Sursa: Instagram/themontans
Sursa: CANCAN.ro
Sursa: Pro TV

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion