SATOSHI, despre cea mai grea etapă din viața sa: tatăl a fost diagnosticat cu cancer, iar mama. . .

Anul 2024 a fost unul dintre cele mai dificile pentru interpretul Satoshi. În timp ce tatăl său lupta cu cancerul, mama artistului și-a fracturat piciorul, iar problemele s-au adunat într-un interval foarte scurt. Într-un interviu acordat emisiunii „Fără Protocol”, realizată de Dorin Galben, artistul a vorbit deschis despre suferință, neputință, sprijinul familiei și felul în care aceste experiențe i-au schimbat perspectiva asupra vieții și muzicii.

În timp ce tatăl său urma tratamente de radioterapie și chimioterapie, Satoshi trebuia să plece la un concert în București. Mama se afla la Cahul, iar fratele său era alături de tatăl lor. Chiar înainte de plecare, a primit vestea că mama și-a rupt piciorul. În aceeași perioadă, rezultatul biopsiei tatălui a confirmat diagnosticul grav: tumoare malignă cu metastaze.

„Tata s-a îmbolnăvit de cancer. Era foarte dificil și, la un moment dat, cât el făcea proceduri la terapie, la radiochimio, mama era acasă la Cahul, fratele era dus cu el și eu mă duceam la un concert la București. Mama a sunat că și-a rupt piciorul și erau toate unele peste altele”, a povestit artistul.

Satoshi spune că acea seară a rămas singura din cariera sa pe care nu și-o poate aminti.

„Acela e unicul concert pe care nu-l țin minte. Eu nu țin minte concertul acela din seara aceea. Eu eram neom, dar cânt pentru că ai obligațiuni și obligațiuni nu în sens că te-a obligat cineva, dar ai o obligațiune morală față de oamenii care s-au adunat acolo și vrei să-ți continui drumul”, a mărturisit acesta.

Cea mai apăsătoare emoție a fost sentimentul că nu putea schimba nimic:

„Cea mai mare frică pe care am simțit-o este senzația asta de neputință, că nu poți să faci nimic, că circumstanțele sunt mai mari decât tine, că destinul te depășește și, pur și simplu, ești pus în fața faptului și trebuie să accepți chestia asta”.

Artistul a subliniat că boala a mobilizat întreaga familie, iar mama sa a avut un rol esențial în îngrijirea tatălui. Satoshi a reușit să acopere cheltuielile necesare tratamentului și a precizat că, în prezent, tatăl său este bine.

Experiența i-a apropiat și mai mult pe cei dragi, schimbându-le felul în care privesc timpul petrecut împreună.

„Apare încă un strat de legătură în toată povestea asta familială. A devenit familia noastră mai prețuitoare de momentele care sunt împreună”, a spus interpretul.

Încercările personale au devenit și o sursă de inspirație pentru Satoshi, inclusiv în piesa „Primăvară”. Artistul recunoaște că uneori interpretarea acesteia la concerte îi trezește emoții puternice.

„Sunt momente în care eu pot să lăcrimez la concert. Sunt momente în care mă emoționez mai mult decât aș vrea la anumite concerte, pe anumite secvențe. Uneori o cânt neutru, alteori este vesel, alteori se întâmplă să înțelegi încă o dată ce ai scris la concert”, a povestit acesta.

Satoshi spune că experiențele dureroase pot deveni, în timp, o sursă de creație, chiar dacă inspirația nu apare neapărat în cele mai grele clipe.

„Cu cât experiențele sunt mai puternice și mai devastatoare, cu atât mai mult se umple rezerva asta de sursă interioară care generează. Dar nu neapărat în momentul în care te simți foarte prost poți să scrii”, a explicat artistul.

Interpretul a mărturisit că nu a vrut să ascundă ceea ce s-a întâmplat în familia sa, considerând că sinceritatea îl ajută să meargă mai departe:

„Eu n-am vrut să neglijez sau să fac uz de ceea ce s-a întâmplat în familia noastră, dar nu avem ce ascunde și, respectiv, am considerat mai sănătos și mai corect să nu ascund, dar să mă împărtășesc și să trăiesc mai ușor și mai liber cu asta”.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion