Parfumuri, farduri, rujuri sau creme de față sunt doar o parte dintre produsele cumpărate din bani publici de Primăria Turceni, din județul Gorj, România. Produsele de înfrumusețare au fost achiziționate drept cadouri pentru un concurs de Miss al liceului din localitate.
Primăria orașului Turceni, condusă de primarul liberal Constantin Popescu, a efectuat, în decembrie 2024, o achiziție de produse cosmetice de la firma Greenadel Prod SRL, care aparține familiei deputatului PNL din Gorj, Ion Iordache.
Achiziția în valoare de 4.100 de lei, fără TVA, a fost înregistrată pe 4 decembrie în portalul public de achiziții. Aceasta a fost justificată ca fiind destinată premiilor acordate în cadrul unui concurs de frumusețe organizat la Balul Bobocilor de la liceul din oraș, care s-a desfășurat trei zile mai târziu.
Primarul Constantin Popescu a declarat că produsele au fost achiziționate exclusiv pentru evenimentul Balul Bobocilor și nu în alte scopuri.
Lista produselor include diverse articole de înfrumusețare, precum: farduri de ochi (palete iconic și nude), rujuri lichide, mascara și eyeliner, creion de buze, creme de față, ulei de păr, loțiune autobronzantă, parfumuri și alte produse similare.