O avocată din Moldova a câștigat un prestigios concurs de frumusețe. Urmează să ne reprezinte la Miss Universe!

Tânăra avocată Maria Ignat a fost încoronată Miss Universe Moldova 2025 și ne va reprezenta țara la competiția mondială din Thailanda. Într-un concurs cu 25 de participante, Maria a impresionat juriul cu aspectul său, carisma și abilitățile personale. 

Maria Ignat este stabilită în Germania, este avocată de profesie și activează de peste un an în domeniul juridic, au mai precizat organizatorii. De-a lungul timpului, ea s-a implicat în proiecte de caritate dedicate copiilor dintr-un hospice, iar această victorie nu este prima pentru ea

În 2023, Maria Ignat a câștigat titlul de „Miss Supranational Germany”. Astfel, ea a reprezentat Germania la unul dintre cele mai populare concursuri de frumusețe din lume – „Miss Supranational”, desfășurat în Polonia. Tot atunci, ea declara că locuiește în Germania de zece ani. Potrivit organizatorilor Miss Universe Moldova 2025, Maria Ignat a reprezentat Germania de două ori pe scena internațională, aducând primele clasări din istoria țării.

În 2024, Miss Universe Moldova a fost desemnată Julieta Calalb. Ea a reprezentat țara noastră pe scena internațională, purtând un costum cu elemente inspirate din stema Moldovei și cu portretul lui Ștefan cel Mare. Anul trecut, titlul de Miss Universe 2024 a fost obținut de o tânără din Danemarca.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion