Messi scrie istorie! A devenit cel mai bun marcator din toate timpurile la Cupa Mondială

Epuizat la finalul meciului, Lionel Messi a trăit un moment istoric, devenind cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, după dubla care a adus Argentinei victoria cu 2-0 în fața Austriei. Starul argentinian l-a depășit pe germanul Miroslav Klose, care a stabilit recordul în 2014, după ce a ajuns la 17 goluri marcate la turneele finale, deschizând scorul chiar înainte de pauză. Messi a mai înscris o dată în ultimele secunde ale partidei, consolidându-și recordul.

Partida nu a fost însă lipsită de emoții: înainte de reușite, Messi a ratat un penalty, dar a reușit să treacă peste moment și să încheie meciul în forță, scrie The Guardian. 

„Este un sentiment special, dar, așa cum am spus mereu, așa se simte de fiecare dată. Așa cum am mai spus, îmi place să joc, să mă simt bine pe teren. La penalty nu a fost tocmai așa, dar, din fericire, am reușit să trecem peste acel moment, să preluăm conducerea și să plecăm cu cele trei puncte”, a spus fotbalistul.

Messi nu este genul de jucător care să se lase purtat de val în declarații, rămânând rezervat și refuzând să aleagă golul său preferat dintre cele 18 reușite la Cupa Mondială.

„Nu-mi pot aminti acum. Sunt obosit, nu mai am energie și îmi este greu să mă gândesc”, a spus el, râzând.

După două victorii la rând în Grupa J, Argentina și-a asigurat calificarea în faza următoare, cea a ultimelor 32 de echipe, scrie Antena3.ro.

„Știam că va fi un meci foarte intens și că nu aveam voie să ne relaxăm. Dar da, sunt fericit. Pentru noi era important să obținem cele șase puncte, ca să avem o săptămână ceva mai liniștită”, a menționat Messi.

Nu e cafea și nici energizant! Băutura preferată a lui Messi a devenit noua obsesie la Cupa Mondială

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion