Mâine, 21 iunie, marcăm solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, durata sa va de 15 ore și 32 de minute, iar cea a nopții – de numai opt ore și 28 de minute.
De-a lungul vremii, solstițiul de vară a fost considerat un moment încărcat de semnificații și simboluri, fiind strâns legat de începutul perioadei recoltelor și marcat prin numeroase obiceiuri tradiționale, transmite Evz.
În această zi, oamenii obișnuiau să aprindă focuri pe coline sau în apropierea apelor calme, crezând că flăcările au puterea de a alunga bolile și ghinioanele care amenințau comunitatea. În plus, pentru a purifica animalele domestice, acestea erau trecute prin foc, iar torțele aprinse erau purtate prin câmpuri pentru a proteja culturile împotriva dăunătorilor. Această perioadă era considerată și una propice pentru celebrarea nunților și a altor evenimente importante.
Se credea că, în această perioadă, apele râurilor și lacurilor căpătau proprietăți vindecătoare. Din acest motiv, oamenii obișnuiau să se scalde în cea mai lungă zi a anului, în speranța de a-și întări sănătatea. Tot atunci, era practicat și ritualul spălării cu roua dimineții de dinaintea solstițiului, considerat un leac pentru frumusețe. În noaptea solstițiului, oamenii făceau băi cu plante medicinale, menite să refacă trupul și spiritul.
În Egiptul antic, solstițiul de vară marca începutul inundațiilor Nilului, moment care corespundea și cu începutul Anului Nou, având o importanță vitală pentru agricultură și viața oamenilor.
În China antică, această perioadă simboliza trecerea energiei predominante de la yang, activă și masculină, la yin, energie mai calmă și feminină, marcând un echilibru energetic pentru următoarele șase luni.
Romanii celebreau solstițiul prin venerarea zeiței Vesta, protectoarea focului sacru și a familiei, o figură importantă și în astrologie, reprezentată și de un asteroid cu același nume.
În Grecia antică, festivalul Kronia era organizat în această perioadă pentru a onora zeul agriculturii, Kronus (echivalentul lui Saturn). În cadrul acestui festival, pentru o zi, granițele sociale dispăreau, iar sclavii și oamenii liberi erau considerați egali, într-un spirit al libertății și egalității.
La celebra locație preistorică Stonehenge, solstițiul de vară era prilej pentru diverse ritualuri și revelații spirituale, cu un puternic simbolism legat de alinierile solare.