La doar 15 ani, starul din “Adolescence” a devenit cel mai tânǎr câștigǎtor al Premiilor Emmy!

A 77-a ediție a Ceremoniei de înmânare a Premiile Emmy 2025 s-a petrecut duminică seara și nu au fost lipsite de surprize.

Owen Cooper, de doar 15 ani a devenit cel mai tânăr câștigător din istorie în orice categorie de actorie, adolescentul primind premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru “Adolescence”. El l-a interpretat pe Jamie Miller în serialul britanic, care a câștigat numeroase premi, inclusiv premii pentru colegii săi Stephen Graham și Erin Doherty, precum și pentru regizorul Philip Barantini.

Înainte să urce pe scenă și să își ia marele premiu, adolescentul și-a îmbrățișat familia și le-a mulțumit pentru susținere. „Este primul meu rol – va fi cel mai bun rol din viața mea”, a spus Owen, pe scena din Los Angeles.

Trofeul i-a fost înmânat de actrița Sydney Sweeney, moment care l-a copleșit pe tânărul actor.

„Să stau aici este atât de ireal. Când am început cursurile de teatru, nu mă așteptam să ajung în Statele Unite, darămite aici”, a spus el, vizibil emoționat, continuând: „Cred că seara aceasta dovedește că, dacă asculți, te concentrezi și ieși din zona ta de confort, poți realiza orice. Acum trei ani eram un nimeni. Acum sunt aici”, a spus Owen.

Owen Cooper este un actor englez născut pe 5 decembrie 2009 în Warrington, Anglia. A devenit cunoscut în 2025 pentru rolul său de Jamie Miller în miniseria Netflix „Adolescence”, unde joacă un băiat de 13 ani acuzat de crimă. Înainte de a alege cariera în actorie, Owen visa să devină fotbalist și a jucat în echipa locală Warrington Rylands U15. Înainte de succesul serialului de pe Netflix, Owen era un puști obișnuit și își trăia viața de adolescent în Anglia.

În paralel cu actoria, Owen merge și la școală. După ce filmările pentru serialul „Adolescence” i-au afectat rutina școlară, a făcut o perioadă cursuri online și a beneficiat de profesori care l-au ajutat să recupereze materia. La vârsta de 15 ani, școala rămâne totuși o prioritate pentru el, iar familia pune mare preț pe o educație solidă, indiferent de succesul în cariera artistică. Într-un interviu, Owen a spus că își dorește să aibă o educație solidă, indiferent unde îl va duce cariera în actorie, fiind conștient că succesul poate fi imprevizibil și că fundația dată de educație este vitală.

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion