Ion Suruceanu ar fi fost infectat cu o bacterie la spital, fapt care i-a provocat pneumonia: „Nu port supărare”

Ion Suruceanu, cântărețul distins cu titlurile de „Artist Emerit”, „Artist al poporului”, și „Meritul Civic” era cât pe ce să fie răpus de pneumonie în 2023, dar a fost salvat ca prin minune din ghearele morții de către medicii din Germania, după ce a fost transportat inconștient, pe cale aeriană, la o clinică privată din Munchen. Maestrul a povestit la un podcast despre problema se sănătate cu care s-a confruntat atunci.

Suruceanu a povestit că tot necazul a început într-o zi de octombrie, când se întorcea de la hramul satului Zubrești, raionul Strășeni, unde a concertat. După prestația sa, în drum spre casă, a simțit o durere inexplicabilă în picior, care a și fost motivul adresării sale la medici.

„M-am urcat în mașină și mă pornesc spre Chișinău. Am simțit o durere la piciorul stâng, la merișor, vin acasă, nu pot păși cu piciorul stâng, îi spun soției. Mă întreabă dacă nu am călcat în col. Am așteptat până dimineață, noaptea am avut dureri. Dimineață am chemat salvarea pentru că era imposibil să merg, m-au dus la spital, s-au uitat mi-au făcut radiografia. S-a hotărât să-mi facă o puncție, au crezut că este ceva lichid, nu au găsit lichid, dar s-a introdus o bacterie”, și-a amintit maestrul.

Imediat după procedură, starea sănătății sale s-a agravat. Feciorul și nora lui au fost cei care au decis să-l transfere la o clinică din Germania, unde după două zile de tratament, artistul a ieșit din comă.

„Timp de 2-3 zile am primit pneumonie dublă. Nu am avut probleme cu plămânii, cu respirația. . .așa s-a întâmplat. Când au văzut băieții mei, m-au transferat la terapie intensivă la Spitalul Republican. Acolo au zis că e cam târziu, nu au antibioticul necesar. Andrei, feciorul a făcut tot posibilul, l-a găsit din Germania, am fost intubat, ca să pot fi transportat în Germania, după câteva zile m-au dus cu un avion special la Munchen. Eu m-am născut a doua oară pe 18 noiembrie”.

Cântărețul spune: „Nu port nici o supărare pe ai noștri”, făcând referire la medici și mai adaugă că specialiștii germani au rămas surprinși de profesionalismul cardiologilor din Moldova, care i-au implantat stimulatorul cardiac anterior.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion