Internauții spun că Nina Crețu și-a făcut-o cu mâna! A fluturat cu scumpetea prin Veneția. Cum răspunde ea criticilor?

Internauții spun că bloggerița Nina Crețu și-a făcut-o cu mâna, pentru că a cam fluturat cu scumpetea prin Veneția, Italia, adică bătea la ochi, spre exemplu, ceasul pe care-l avea pe mână. Ea publicase câteva imagini din ce a avut în bagajele furate și a răspuns criticilor.

Iată ce avea în bagaje

Răspunsul la critici

Amintim că bloggerița Nina Crețu a scăpat de hoții din Moldova, când au intrat în ograda fratelui său, a actorului Emilian Crețu, dar nu și de cei din Italia. Plecată în vacanță acolo, i-au fost furate două bagaje din tren. În ele avea toate lucrurile sale, bijuterii scumpe, haine și încălțăminte de brand, inclusiv trei peruci de-ale fratelui său care deseori face scenete cu ele.

Furtul a avut loc în trenul cu care se îndrepta de la Veneția la Roma. Deja la Roma a raportat infracțiunea. Suspectează două fete care ar fi ajutat-o să pună bagajele în compartimentul destinat lor. MOMENTUL ÎN CARE S-A FILMAT TOATĂ ÎN LACRIMI, POATE FI VĂZUT AICI.

CITEȘTE ȘI „Ce-am fost și ce-am ajuns”. Emilian Crețu face haz de necazul Ninei. A lăsat-o să poarte chiloții „Seniorei Dima”

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion