O petrecere grandioasă, cu peste 50 de invitați a dat ieri actorul și prezentatorul TV, Emilian Crețu în noua sa reședință. Invitații au fost aleși pe sprânceană: artiști, jurnaliști și influenceri au dat buzna în casa de milioane a lui Emilian. Aceștia, evident, nu au venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru stăpânul casei. Cântărețul, Gabriel Nebunu însă i-a întrecut pe toți la originalitate și l-a lăsat mască chiar și pe Emilian dăruindu-i ceva cu adevărat inedit.
Gabriel Nebunu, fire evlavioasă, cântăreț în corul bisericesc și mare păstrător de tradiții, dar și iubitor de petreceri și-a ascuns cadoul într-o cutie albă și le-a propus mai întâi oaspeților, dar și stăpânului casei să ghicească ce se află în interior. „Cine ghicește – primește o ciocolată de la Blajini”
După ce de trei ori s-a strigat „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat”, Gabriel Nebunu și-a prezentat darul. Un „clopot”: „Dacă nu o să dovedească să se ducă duminica la biserică, o să iasă stăpânul în ogradă și o să bată clopotele”
De fapt e doar un pahar enorm, care poate servi și ca o vază sau ghiveci pentru flori, pe care le iubește atât de mult Crețu.
Casa actorului s-a umplut de daruri, iar Emilian nu s-a putut abține și a deschis o parte chiar în toiul petrecerii. O bună parte din invitați i-au adus flori de cameră, obiecte de uz casnic și diverse vase. A primit un dar și Nina Crețu, care locuiește în aceiași casă – un buchet format nu fin flori, ci din obiecte pentru curățenie.