Despre căsnicia președintelui american Donald Trump cu Melania se spune că ar fi mai degrabă un parteneriat bine negociat, decât o poveste de dragoste. Se zvonește că cei doi nu împart același dormitor, așa cum la asta nu-i oblică un presupus contract nupțial, totuși șeful statului reales acum câteva luni spune reporterilor că-i urează Primei Doamne în fiecare seară noapte bună, în maniera sa specifică.
Într-o discuție cu reporterii, care a avut loc săptămâna aceasta, discuție prilejuită de un eveniment de recrutare militară în Iowa, Trump le-a povestit reporterilor cum vorbește cu soția sa, Melania, în intimitate.
„Acum un an, îmi aduc aminte că-i spuneam primei doamne, „știi, primă doamnă” (pentru că eu așa îi zic: îi zic „primă doamnă”, pentru că mă face să mă simt bine), zic „primă doamnă, nu-i așa că e teribil? Să spui „Noapte bună, primă doamnă, draga mea?”.
„Acest apelativ”, spune Trump, „e important pentru un singur motiv: îmi aduce aminte că sunt președinte, iată de ce. Și i-am spus „primă doamnă, nu-i așa că e teribil? Nimeni nu mai vrea să facă armata”.
În discuția cu reporterii, Trump nu a uitat să-și asume credit pentru faptul că, de la sfârșitul pandemiei încoace și mai ales de când e el președinte, numărul celor care vin în armată a crescut.