Fobia alimentară, cunoscută și sub numele de „cibofobie”, este o teamă sau o anxietate intensă declanșată de anumite alimente. Specialiştii spun că aceasta poate fi declanşată de „vederea, mirosul sau chiar doar gândul la mâncare”. Deşi comparativ cu restul tipurilor de fobii cele alimentare sunt mai rare, ele sunt răspândite în toate categoriile sociale, de la oameni simpli, la vedete, indică statisticile.
Clare Dee, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Marea Britanie, mamă a doi copii, este îngrozită de portocale, pe care nu le poate nici măcar atinge şi nu suportă să le vadă în apropierea ei.
Femeia a mărturisit că nu i-au plăcut niciodată portocalele, dar acum simpla lor prezenţă îi creează o stare de anxietate. Bănuieşte că fobia ei provine dintr-o anumită experiență din copilărie, când, după un meci de netbal, i s-au oferit felii de portocală într-o pungă de plastic transparent, ceea ce i-a făcut stomacul să se învârtă.
„Știu că este irațional, dar nu am ţin neapărat să îmi rezolv fobia de portocale. Este dificil, totuși, mai ales în preajma Crăciunului, când portocalele sunt peste tot”, a spus Clare Dee.
Actriţa britanică Anna Maxwell Martin, câştigătoare a două premii premii de televiziune ale Academiei Britanice, este una dintre vedetele care are nu doar una, ci chiar mai multe fobii alimentare. Astfel, Anna Maxwell Martin nu suportă să fie în preajma sandvișurilor, maionezei și nici măcar a frigiderelor murdare deschise, scrie Independent.
La rândul său, Kendall Jenner, fotomodel american și vedetă TV, cunoscută mai ales pentru apariţiile sale în „Keeping Up with the Kardashian, suferă de tripofobie, care este o teamă intensă de găuri mici în mâncare, cum ar fi cele de pe clătite.
Nu doar femeile sunt afectate de fobiile alimentare. Actorul, cântăreţul şi modelul britanic Eddie Redmayne devine anxios în preajma ouălor.
Cea mai cunoscută vedetă care are fobii legate de mâncare rămâne Sarah Jessica Parker, protagonista seriei „Sex in the city”, care a transferat teama sa de pătrunjel şi personajului pe care îl interpretează în celebra producţie, Carrie.
Specialistul în fobii Christopher Paul Jones, autor al cărții „Învinge-ţi fricile: 7 paşi să pentru a scăpa de fobii şi anxietate”, spune că fobia alimentară, cunoscută și sub numele de „cibofobie”, este o teamă sau o anxietate intensă declanșată de anumite alimente. „Acest lucru poate fi cauzat de vederea, mirosul sau chiar doar gândul la mâncare”, spune el.
Fobiile alimentare, afirmă Christopher Paul Jones, provin adesea din experiențe negative timpurii, cunoscute sub numele de „condiționare pavloviană”. Aceste experiențe pot include sufocare, reacții alergice sau traume emoționale legate de alimente, cum ar fi faptul că a fost forțat să mănânce în copilărie și apoi s-a simțit rău.
„În acest fel, fobiile alimentare pot fi văzute ca o versiune extremă a aversiunii pe care unii oameni o dezvoltă după ce au consumat prea mult alcool și mai târziu li s-a făcut greață la vederea sau mirosul acestuia”, a explicat specialistul.
Dacă sunt mereu evitate, aceste temeri pot crește în timp, ducând la o dietă sever restricționată, care poate afecta sănătatea unei persoane.
Christopher Paul Jones, care este psihoterapeut și hipnoterapeut clinic, combină psihologia tradițională, precum terapia cognitiv-comportamentală (CBT), cu tehnici de intervenție precum hipnoterapia clinică, desensibilizarea și reprocesarea mișcărilor oculare (EMDR) și mindfulness pentru o schimbare rapidă.
El susține că, prin ruperea legăturii emoționale care declanșează răspunsul la frică, se pot pot rezolva majoritatea fobiilor în una până la patru ședințe. Și că, spre deosebire de hipnoterapia tradițională, abordarea sa multiplă este mai bine direcționată pentru a aborda rădăcina problemei.
Potrivit lui Felix Economakis, majoritatea persoanelor cu o fobie alimentară extremă au, în cele mai multe cazuri, o dietă nesănătoasă şi tind să consume cu în mod exagerat alimentele pe care le consideră sigure.
„Suferinzii au un sentiment de teamă morbidă față de anumite alimente; corpul lor va tremura la fel cum ar face-o dacă i-ai da cuiva un păianjen. (…) Dacă creierul crede că mâncarea este periculoasă, este perfect logic să o evite”, explică el. „Dar creierul știe că are nevoie de hrană pentru a supraviețui, așa că va alege ceea ce percepe a fi cel mai sigur aliment”, a explicat el.