Actorul, influencerul, prezentatorul TV și de evenimente, Emilian Crețu pentru al doilea an la rând va investi banii câștigați din moderarea nunților în satul de baștină, Negureni.
Dacă anul trecut acesta a asfaltat circa 3 km de drum important din sat din banii primiți de la cupluri, în acest an, actorul planifică să amenajeze un parc în Negureni, așa cum își dorea demult.
Emilian Crețu spune că moldovenii au o impresie falsă că ar perpece taxe de până la 5 mii de euro pentru moderarea nunților. Actorul a dat de înțeles că o face pentru cel mult două mii de euro, iar la final de sezon va cheltui toți banii pentru binele satului.
Anul trecut, Emilian ar fi cheltuit 1,5 milioane de lei pentru asfaltarea drumului.
Amintim că Emilian Crețu a realizat mai multe proiecte sociale la Negureni și a făcut publică „contabilitatea”:
„Deci, panouri solare pe școala din Negureni- aproape 500000, copiii din Negureni merg la înot în Chișinău, aproape 300.000, o stradă făcută în satul Negureni – 150.000 de lei, trei străzi iluminate în Negureni – aproape 150.000 de lei, o alee de copaci la Negureni – peste 100.000 de lei, campania Căldura Pomului de Crăciun(timp de trei ani), peste 300.000 de lei, amenajarea unui parc în Chișinău – aproape 800.000 de lei. Dacă știi matematica calculează și după dă-te cu părerea”, a spus anterior Emilian Crețu.









