Cum a aflat Adriana Ochișanu că fiul ei e în stare gravă la spital? „De mult avea probleme, era pe pastile…”

Cântăreața Adriana Ochișanu, prinsă acum într-un scandal cu Direcția Generală Cultură, după ce ar fi fost exclusă din programul artistic de hram – a oferit un interviu Fără Protocol, jurnalistului Dorin Galben, în care a povestit cum a aflat despre problemele de sănătate a fiului ei, Cristi Botgros, care acum câteva săptămâni a ajuns în stare critică la spital, iar pe online se vehicula că motivul ar fi o supradoză de substanțe interzise. Mama lui a aflat despre asta în avion, în timp ce se pregătea se decoleze spre Chișinău. Vestea i-a dat-o fostul soț.

Ți se frânge inima! Ce i-a spus Adriana Ochișanu fiului său după ce aceasta a ieșit din comă

Mergea așa lent, iată-iată să-și ia zborul. Și urmează telefonul de la Cornel: vin-o repede acasă, la Chișinău, pentru că Cristi este foarte grav, este în terapie intensivă. Mi s-au umplut ochii cu lacrimi. Deci, n-am înțeles nimic. De aici avionul s-a pornit. . .Eu nu știu cum am ajuns.

Adriana Ochișanu neagă că fiul ei ar fi consumat droguri, dar recunoaște că acesta avea o problemă de sănătate pe care a ascuns-o de ea. Abia acum a aflat că băiatul ei se simțea rău chiar și la spectacole, iar colegii de breaslă i-au oferit pastile ca să-i atenueze durerea abdominală. Mama dă vina pe regimul alimentar neechilibrat al fiului.

I i s-a făcut rău acasă și mi-a mai spus iubita lui că de mult avea probleme și era pe pastile. Avea dureri, îl deranja. Dureri în abdomen avea foarte des. Și poate dacă se adresa sau dacă măcar spunea că îl doare, poate evitam. . .. El nu mi-a spus niciodată de problema lui. Dar mi-a mai spus cineva, tot din colegi, în România, la un spectacol i s-a dat o pastilă, că avea dureri.  Și deci asta mâncatul nesănătos, modul de viață nesănătos, și așa mai departe. A afectat locul cel mai sensibil, pancreasul a fost cel care a avut de suferit și mulțumim lui Dumnezeu că Cristi acum mai este bine.

Din spusele ei, Cristi Botgros se simte mult mai bine acum, deși inițial medicii nu-i dădeau șanse.

„Chiar astăzi m-am bucurat că a fost transferat din terapie intensivă în staționar”.

Zvonurile că ar fi consumat droguri fiul ei o întristează.

„Admitem că s-au mai făcutniște greșeli, darhai să vorbim lucrurile, să nu spunem,că nu mai consumă lumea, nu mai bea lumea”.

În urma acestui incident, Adriana Ochișanu a reluat dialogul cu fostul soț și socru după 12 ani de tăcere și acuzații de violență.

Durerea i-a reunit! Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros au reluat comunicarea după 12 ani: „Vorbim în fiecare zi”

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion