Mai mulți clienți, care au apelat la serviciile biroului de arhitectură și design „AB Partners Studio SRL”, îi acuză pe reprezentanții companiei că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale. Oamenii se plâng că au achitat sume enorme de bani, ca într-un final să rămână cu ochii în soare. Administratorul companiei cu pricina, Alexandrin Buraga, și asociatul său, Marco Ballerini, se acuză reciproc de administrare frauduloasă, dar clienții acestora vor rezultate, nu promisiuni, transmite Jurnal TV.
Ilie Zlatov povestește că acum trei ani a încheiat un contract prin care a cerut companiei AB Partners Studio SRL să elaboreze un proiect de design pentru apartamentul său de 64 de metri pătrați pentru care a achitat peste două mii de euro. În vara acestui an, bărbatul a apelat încă odată la biroul de arhitectură și design pentru a face și lucrările de reparație necesare. Contractul privind prestarea serviciilor a fost încheiat însă nu cu firma, ci între persoanele fizice Ilie Zlatov și Alexandrin Buraga.
ILIE ZLATOV, clientul AB Partners Studio SRL: „Ni s-a cerut 50% din sumă și au insistat să dăm suma cash. Am mers în întâmpinare, am adus suma de 600 de mii de lei. Lucrările în august nu au pornit pentru că toată lumea în vacanță, noi am fost înțelegători. În septembrie au început lucrările. Însă nu au durat mult. Conform contractului deja trebuia să achit a doua tranșă. Am transmis prin cumnatul meu încă 10 mii de euro, la fel au fost duși la biroul lor.”
Banii i-ar fi încasat asociatul companiei AB Partners Studio SRL, Marco Ballerini. În schimb, acesta a întocmit o așa-zisă recipisă de primire a banilor, în care nu au fost indicate nici datele personale ale clientului, nici ale celui care a primit banii. Ștampila companiei lipsea.
ILIE ZLATOV, AB Partners Studio SRL: „I-a încasat Marco Bllerini și am primit doar o recipisă. Am convenit că pe parcursul lucrărilor să ne trimită poze și am insistat foarte mult să ne dea facturi de la procurarea materialelor și bon de casă ca să justific ceastă sumă la bancă.Nu am primit nici bon de casă și nici facturi. Când am început să fiu mai insistent ei au încetat să mai răspundă. L-am suna pe Alexandrin Buraga, șeful companiei și de atunci ei au început să dea vina unul pe celălalt. Alexandrin spune că Marco a încasat banii și nu i-a pus în companie. Marco spune că banii au fost puși în companie căci acolo sunt camere de supraveghere și sunt și probe. Am depus o plângere la poliție și aștept să văd ce va urma.”
Are reclamații și Cristina Calancea. Femeia spune că a încheiat un contract de o sută de mii de euro pentru un proiect nefinalizat. Compania de design s-a angajat să dea în exploatare un salon de înfrumusețare în orașul București, dar lucrurile nu au fost duse la bun sfârșit.
CRISTINA CALANCEA, client AB Partners Studio SRL: „Haideți să vă arăt! Mobilierul trebuia să fie făcut de o firmă specializată care face mobilier de salon. Acest mobilier este făcut în Republica Moldova într-un beci din câte am aflat. Aici sus trebuia să fie un mezanin, cu geamuri, electrică nu avem. Sunt trase niște fire, conducte ceva. Noi am întrebat sub șapă să ne dea și nouă tehnic vorbind să știm și noi pe unde ce s-a tras. Nu ne-a dat nimic. Aici trebuia să fie camera de sterilizare, sub o scară. Scara nu există. Au fost foarte multe amânări. Noi contractul l-am încheiat pe 31 iulie și ne-a dat un termen de 2 luni că el va face la care s-a amânat foarte mult. Dragi oameni! Nu mai dați bani acestui om, nu credeți nimic.”
Între timp, pe internet apar fel de fel de informații despre AB Partners Studio SRL. Mihaela Alaiba, fotograf de profesie, spune că nu a fost plătită pentru serviciile, pe care le-a oferit companiei. Femeia a înregistrat o convorbire la telefon cu Alexandrin Buraga. Într-un video publicat pe o rețea de socializare, Alexandrin Buraga îi acuză pe partenerul său Marco Ballerini și pe alți angajați că ar fi aranjat totul astfel, încât firma să falimenteze.
ALEXANDRIN BURAGA, administratorul AB Partners Studio SRL: „Eu am solicitat Procuraturii să se efectueze urgent reținerea și audierea lui Marco Ballerini, Viorel Godea, Silvia Secrieru și Dorel Rusu privind falsificarea actelor și fals în declarații. Silvia Secrieru obstrucționează activitatea. E fosta mea contabilă care și-a dat demisia. A autorizat semnătura mea electronică altei persoane, asistentei financiare care nu știam cum operează și ce face și cum manipulează încasarea banilor. Au centralizat în interiorul structurii mele un mecanism de escrocherie în grup organizat. Le-a ieșit o lipsă totală de două milioane de lei care nu știu prin ce buzunare s-au dus acești bani.”
În plus, și angajații acestui birou, în special cei care răspundeau de marketing și publicitate, susțin că nu le-au fost achitate salariile.
Alexandrin Buraga îl acuză pe directorul general al companiei de construcții Lagmar Impex SRL, Viorel Godea, persoană care l-ar fi ajutat pe să-și crească afacerea.
ALEXANDRIN BURAGA, administratorul AB Partners Studio SRL: „Godea este presupus complice la atacul raider. Vom vedea ce-o să zică structurile internaționale domnule Viorel Godea atunci când v-am dat o notificare prin care am cerut 50 de milioane de euro pentru presupusa faptă și săvârșire a acaparării ilicite a tot ceea ce-mi aparține.50 de milioane de euro. O să se termine în momentul în care vei retrage toată această prostie, infracțiunile și intimidările asupra familiei și tot ceea ce înseamnă plățile pe toate proiectele pe care le-am făcut.”
Compania Lagmar Impex a reacționat în scurt timp de la apariția clipului. „Aceste declarații nefondate par a fi o încercare de a evita asumarea unor obligații față de Lagmar Impex SRL”, se arată pe pagina de facebook a companiei.
DECLARAȚIILE LAGMAR IMPEX: „Aceste acuzații nu au nicio bază reală și sunt menite să inducă în eroare opinia publică și partenerii noștri de afaceri.Orice demers menit să inducă în eroare și să prejudicieze imaginea companiei va fi analizat din punct de vedere juridic.”
Asociatul companiei AB Partners Studio SRL, Marco Ballerini, a promis surse citate că va comenta afirmațiile lui Buraga și ale clienților nemulțumiți. Anterior, Marco Ballerini declara într-o discuție cu reporterul Jurnal TV că „nu a luat niciodată bani din companie” și că ar fi vorba despre o invidie persoană din partea lui Alexandrin Buraga.
Recent, a comentat evaziv pe contul său de Instagram.