Faima a băgat-o în sperieți: JENNA ORTEGA, actrița principală din Wednesday, a izbucnit în lacrimi vorbind despre social media

De la 7 la 40 de milioane de urmăritori pe Instagram, în doar o săptămână. De acest succes s-a bucurat actrița Jenna Ortega, cea care a jucat-o pe Wednesday, în serialul cu același nume. Actrița americană nu și-a putut ține lacrimile vorbind despre presiunea pe care o simte de când este atât de populară.

După ce s-a lansat Wednesday am devenit foarte anxioasă, am emoții atunci când trebuie să postez ceva sau chiar să scriu ceva pentru că poate fi interpretat greșit. Îmi doresc ca oamenii să cunoască oamenii și după camere și să realizeze că oameni nu trebuie puși niciodată pe un piedestal. Cu cât mai mult am fost expusă lumii, oamenii se folosesc de asta. Ei își văd vulnerabilitatea și o folosesc în moduri în care te aștepți cel mai puțin. E atât de straniu”, a spus Ortega, în lacrimi.

Actrița spune că îi este greu să găsească un echilibru.

Încă mai am dorința asta arzătoare să fiu om și onest și autentic. Un alt aspect al acestei industrii este faptul că apari în fața camerei și oamenii vor să fii altceva decât ești. Îți spun „ai mai multă energie”, „poți să zâmbești?” și e obositor. Și nu îmi doresc să mă simt așa. Mai degrabă aș vrea oamenii să mă vadă plângând sau orice altceva decât ceva ce nu mă reprezintă”, a comentat ea.

Sursa: Access Hollywood

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion