Câți bani primesc ispitele de la „Insula Iubirii” pentru participare? Printre ele și moldoveanca Cristina Scarlevschi

Sezonul 9 al celui mai discutat show din România, „Insula Iubirii” este în plină desfășurare, iar atenția tuturor se concentrează pe cele cinci cupluri care își supun relația testului din Thailanda. Nici ispitele nu sunt trecute cu vederea, iar multe dintre ele deja au făcut valuri. Subiectul care trezește interes deosebit este suma pe care o încasează ispite, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda. Se pare că Antena 1 nu e prea generoasă.

În economia emisiunii de la Antena 1, ispitele joacă un rol important. Acestea sunt acolo pentru a-i testa pe cei din cuplu, iar în fiecare sezon au făcut o treabă destul de bună, transmite cancan.ro.

Mulți presupun că atât băieții, cât și fetele încasează sume frumoase de bani pentru rolul pe care îl joacă. Însă, realitatea este alta, iar pentru cele trei săptămâni de filmare în Thailanda ispitele nu primesc sume amețitoare, dimpotrivă.

Salariile ispitelor variază între 1.000 și 2.000 de lei românești, echivalentul a 3800-7700 lei MD. Este drept, unele dintre ele au reușit să negocieze sume mai mari, dar acest lucru se datorează, în mare parte, popularității lor în mediul online sau datorită aparițiilor lor anterioare pe micul ecran.

Sumele mici de bani pe care ispitele la primesc sunt compensante, potrivit producătorilor, cu restul avantajelor pe care acestea le au. Mai exact, se pune accentul că pe lângă remunerația financiară, ispitele primesc practic o vacanță complet gratuită.

Mai mult, șansa de a participa la Insula Iubirii se consideră că aduce la pachet o expunere media uriașă, care ulterior le poate genera venituri mai consistente. Mai exact, show-ul le poate deschide uși pentru colaborări în social media, modeling sau alte proiecte media.

Așadar, Insula Iubirii este considerată mai mult o rampă de lansare pentru ispite, iar remunerațiile mici se consideră că sunt compensate de restul avantajelor.

Amintim că la Insula Iubirii, în calitate de ispită participă și moldoveanca Cristina Scarlevschi.

A făcut asta doar pentru doi bărbați! Cristina Scarlevschi, cadou incendiar pentru un concurent de la „Insula Iubirii”

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion