Vocea moldoveanului Denis Roabeș este cunoscuta, probabil, inclusiv oamenilor care locuiesc in satele din varf de munte. Este una dintre cele mai difuzate la radio in ultimul deceniu, fiind iubit de publicul de toate varstele care se conecteaza la un nivel personal cu hiturile lui, majoritatea atingand locul 1 in clasamentele romanesti. Cunoscut sub numele de scena The Motans, canta alaturi de o trupa de instrumentisti si are in spate casa de discuri Global Records. Dar in acelasi timp este un one-man show, fiind compozitor, textier, producator, performer si aflandu-se si in spatele conceptelor din videoclipurile sale.
Recent, a acordat un interviu pentru Urban.ro în care a vorbit despre cum de la Chișinău a plecat la Moscova, unde a avut mai multe joburi, după care a revenit și a decis să plece la București.
Denis Roabeș este de origine din Republica Moldova si a lucrat o parte a vietii la Moscova, astfel ca limba pe care a vorbit-o in viata de adult nu a fost romana. Acest lucru este vizibil din modul in care vorbeste, topica raspunsurilor de mai jos nu urmeaza mereu traseul romanesc, desi are un farmec aparte. Modul in care isi formuleaza gandurile si emotiile are un magnetism puternic. Ar putea sa ii fie pusa cu usurinta eticheta de om inzestrat cu har dar in spatele povestii lui se afla si multa multa munca si auto-descoperire.
Inceputul vietii i-a fost marcat de faptul ca a ramas fara tata la varsta de 7 ani, ulterior nu s-a indreptat spre arta sau muzica, ci spre joburi care ii ofereau o siguranta financiara, fiind nevoit sa se sustina singur. A urmat drumul pe care il parcurge orice tanar care vrea sa isi depaseasca conditia dar a gasit modele de viata si masculinitate care i-au oferit lectii de viata sanatoase. Desi unii ar considera ca inceputul carierei la varsta de 26 de ani ar fi un dezavantaj, pentru el a fost un atu, fiind matur si pregatit pentru tot ce a insemnat succesul urias de care se bucura in prezent, devenind pentru o perioada inclusiv jurat si mentor la Vocea Romaniei. Isi intelege responsabilitatea pe care o are ca artist pus pe piedestal si incearca sa ofere un exemplu bun dar este constient si de faptul ca nu este om perfect in viata personala, o viata despre care nu vorbeste aproape deloc.
Ai amintiri cu tine in copilarie dorindu-ti sa fii pe scena, sa canti?
„Puneam piesa Sofiei Rotaru – “Ioane, Ioane” si saream pe paturi, aveam un microfon facut din telecomanda sau din ce mai aveam prin casa, la indemana si imi imaginam ca sunt pe scena. Sunt convins ca sunt chestii comune pentru majoritatea copiilor, cred ca 90% au tendinta sa cante si sa-si imagineze ca sunt interpreti, artisti si asa mai departe”.
In Romania, cand cresti in provincie, exista aceasta idee ca daca vrei sa faci ceva mai mare, trebuie sa te duci in capitala sau in afara tarii. Asa a fost si de cealalta parte a Prutului?
„Daca vrei sa faci ceva mare, in primul rand trebuie sa iesi in afara personalitatii tale. Am plecat in afara tarii pentru ca voiam foarte mult sa calatoresc, sa cunosc lucruri noi, sa ma cunosc pe mine mai mult. Mi-am dat seama ca majoritatea problemelor mele se trageau din propriile frustrari si din propria perspectiva cu care priveam eu lucrurile. In momentul in care intelegi ca de fapt totul porneste de la tine si trebuie sa schimbi lucrurile la tine, totul se simplifica foarte mult si cumva toata lumea devine un pic mai frumoasa. Oamenii din jur imi spun ca eu, Denis, sunt un artist. Si eu spun ca sunt artist doar atunci cand ies din casa, cand trec de usa apartamentului in care locuiesc. In momentul in care sunt acasa, sunt un om la fel ca toata lumea”.
Te-ai mutat la Bucuresti si a trebuit sa te adaptezi aproape brusc la ce se intampla aici. Cum a fost lovirea de cultura din Romania si mai ales cultura din Bucuresti, a fost diferit fata de Moscova si Chisinau?
„Cand am ajuns aici nu intelegeam de ce toata lumea se plange ca e naspa. Spre deosebire de ce am intalnit in Moldova si Rusia, aici oamenii traiesc foarte bine si posibilitatile sunt foarte, foarte bune, mari si mult mai multe fata de Moldova si Moscova. Aici oamenii au posibilitatea sa faca bani mai usor si mai simplu. Le-am zis tuturor ca voi aici traiti intr-un paradis. Ce mi se pare mie naspa si ma deranjeaza si astazi este infrastructura bolnava a Bucurestiului, lipsa de verdeata, lipsa de copaci, mi se pare o problema acuta. Ma deranjeaza si bordurile inguste, cu stalpi in mijlocul lor. In fiecare zi incerc sa ma uit la cer cand merg pe trotuar”.
Ai artisti care iti plac in mod deosebit, pe care ii preferi, in afara de Rene Magritte?
„Salvador Dali imi place mult. In mare parte sunt acesti doi colosi, Salvador Dali si Rene Magritte. Imi place foarte mult si Picasso, si nu doar arta pe care a facut-o, cat si povestea lui. Cat de mult a muncit omul ala in viata lui ma fascineaza. Are cateva mii sau zeci de mii de lucrari. Mi se pare extraordinar, nu stiu cum a reusit sa faca atat de multe in viata sa. El si-a dedicat viata practic pentru arta”.
Cum te incarci la randul tau cu energie, la ce filme sau carti revii din cand in cand ca sa te ajute in acest sens?
„Recomand “Micul Print” al lui Antoine de Saint-Exupéry, „Micul Print”, e o carte care nu-ti ocupa mult timp, dar iti ocupa foarte mult spatiu, in sensul bun al cuvantului. Are compresata in ea o informatie atat de vasta si de frumoasa. Revin si la Gabriel Garcia Marquez, la Dino Buzzati, pe care l-am descoperit de curand si mi se pare fascinant. Imi place sa revin la filmele alea bune la suflet, “La vita e bella” al lui Roberto Benigni si “Forrest Gump” al lui Robert Zemeckis. La muzica, daca vreau sa mi-aduc aminte de o stare pe care o aveam in adolescenta sau in copilarie ascult Red Hot Chili Peppers si Metallica. Asa revin rapid cu picioarele pe pamant, in sensul bun al cuvantului. Asa ma readuc eu pe mine, revin la eul initial”.
La ce lucrezi in prezent pe plan muzical?
„Lucrez la un album intreg care va avea o atmosfera cumva florala, primavaratica. Trebuia sa iasa anul trecut, anul asta tot n-o sa iasa, pentru ca e foarte multa presiune. Pun eu pe mine multa presiune. Vreau sa fie cel mai frumos album al meu de pana acum. E un album in care nu tin cont de niciun parametru, e cu muzica curata, fara parametri, fara nicio formula matematica sau de hit. Vreau sa fac muzica de placere. Vreau sa fie un album cu versurile cele mai profunde, dar aici nu ma refer la complexitate. Ma refer la versuri care te ating, piese cu povesti. Acum experimentez diferite metode de a face sesiuni, diferite workflow-uri cu oamenii cu care lucrez, compozitori, producatori. Versurile nu-s de ajuns, trebuie sa ridic si muzica la alt nivel, sunetul si asa mai departe. Vreau sa sune special, sa nu intelegi din ce tara e, sa nu intelegi cine l-a facut. Pana nu auzi limba romana cantata acolo sa nu-ti dai seama ce se intampla”.
Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!
