Victor Muntean, campion mondial multiplu la Powerlifting și vedetă pe TikTok-ul moldovenesc, platformă pe care a fost poreclit „Caras”, declară că președinta îi datorează un imobil deja de mai mulți ani, drept răsplată pentru performanțele lui sportive.
Tânărul spune că președinta i-ar fi promis un apartament.
„Trebuie să-mi dea apartament de 6 ani. De cinci ani sunt campion mondial în fiecare an. Chiar mi-a promis să-mi dea apartament, dar nu a dat. Eu mai mereu reprezint Moldova și aduc medalii de aur pentru Moldova și toți prietenii știu de asta și văd”.
Sportivul mai spune că reușește să ajungă la campionate și să acopere cheltuielile datorită donațiilor pe care le primește pe TikTok, în timpul live-urilor. Amintim că acesta a fost dur criticat pentru comportamentul lui din mediul virtual și așa zisele provocări pe care le îndeplinește.
„Ei mă susțin, datorită lor ajung la campionate. Dacă nu era TikTok-ul ăsta, eu nu ajungeam, mă susțin cu cadouri acolo, eu scot bani și plec la mondiale, pentru bilet, cazare, antrenamente. Să fii sportiv nu e ușor, trebuie să mănânci bine, trebuie regim să ții, sunt traume”
Pentru activitatea lui de pe online, Victor Muntean a ajuns vara trecută pe mâna ofițerilor PCCOCS. Potrivit oamenilor legii „Caras” ar fi convins mai multe tinere să participe în activități cu caracter sexual, inclusiv prin prezentarea organelor genitale. Apoi, imaginile video au fost publicate în mediul virtual. Mai multe despre acest caz citește pe CanCan, iar adresarea lui video către președintă o găsești mai jos.