Soluție inedită pentru mai multe vânzări. Un constructor de mașini care e în top pe piața globală returnează banii pe mașină clienților care divorțează. Potrivit publicației The Sun, cumpărătorii pot opta pentru o asigurare care vizează divorțul.
Constructorul Renault este cel care a venit cu ideea asigurării pentru mașină în caz de divorț. Practic, dacă cei doi divorțează primesc banii pe autoturism înapoi. Sursa citată scrie că cei care optează pentru această asigurare au garantată rambursarea banilor. Constructorul francez, printr-o startegie de marketing, promovează noul model de Renault ca fiind „o mașină de familie atât de bună încât cumpărătorilor li se promite fericirea în relație. Sau banii înapoi”.
Potrivit The Sun, cei de la Renault oferă această asigurare până la sfârșitul anului 2024. Există însă niște limite ale ofertei. Doar clienții care achită cash pot beneficia de această asigurare, care e valabilă numai pentru mașinile electrice. Totodată, cumpărătorii trebuie să știe că asigurarea este valabilă doar pentru achizițiile individuale făcute prin intermediul dealerilor, deci nu și pentru achizițiile de flote.
Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!