Cântăreața Victoria Lungu a dat din casă, într-un live pe TikTok! Artista a dezvăluit că, acum trei ani, ea și fiica sa, Valerie Lungu – ar fi fost curtatе de producătorii Asia Express pentru a participa împreună la reality show. Cele două s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu echipa emisiunii, însă așa și nu s-au decis să accepte oferta.
„Ne-am întâlnit cu echipa de la ASEXPRESS de câteva ori. S-a întâlnit întâi cu Valeria, apoi s-a întâlnit cu mine, apoi s-a întâlnit cu noi ambele ca să vadă în ce stare suntem, cum suntem. Adică trebuie să facem show. Pe noi ne roagă acolo: dacă mergem, trebuie să fim foarte interesante, adică să vorbim, să dăm content, să nu fim cuminți. Pentru că altfel nu este interesant. Și eu am zis că nu am de gând să mă cert cu Valeria pe acolo, pentru că nu cred că atunci o să… Ne-am gândit foarte mult”, a spus Victoria Lungu, într-un live pe TikTok
Între timp, Valerie a ajuns totuși la Asia Express, făcând echipă cu soțul ei, Alex Gîlca. Concurenta din Moldova se numără printre cele mai criticate participante ale sezonului Drumul Mătăsii, fiind adesea în centrul controverselor. Cu toate acestea, Victoria Lungu a mărturisit că este mulțumită de prestația fiicei sale în competiție, invocând studiile în actorie ale Valeriei.
Amintim că în același live pe tiktok cântăreața a făcut aluzii directe că relațiile tensionate cu fiica sa ar fi fost regizate de fapt, pentru că. . .cearta de vinde.









