„Eurovision este o BOALĂ”! Anna Odobescu vrea să reprezinte Moldova încă odată la concursul european de muzică

Anna Odobescu se pare că suferă de „boala Eurovision”, iar gândul de a mai merge odată pe scena marelui concurs european de muzică nu o lasă în pace. Artista spune că-și dorește din toată inima să-și mai încerce odată șansa la Eurovision, probabil sperând că a doua oară nu va rata calificarea în marea finală.

„Desigur mă văd din nou la Eurovision, eu țin foarte mult la acest concurs și neapărat, cred eu, va fi încă o ieșire. Nu vreau să fie multe că nu este bine să apari în fiecare an, pentru că mai sunt și alți artiști. Este totuși o boală acest Eurovision și eu încă mai sunt bolnavă de Eurovision un pic. Anul acesta cred că nu, dar poate la anul, peste doi ani, eu aș vrea să mai încerc să fiu iarăși pe acea scenă”, a declarat Anna Odobescu în emisiunea Live Studio de la Moldova 1.

Artista a reprezentat Moldova la Eurovision 2019 cu balada „Stay”, piesă care nu a ajutat-o să se califice în finală, ea fiind atunci pe locul 12 în cea de-a doua semifinală. Un an mai târziu, ea a apărut în filmul „Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga”, alături de alți artiști care s-au făcut cunoscuți în competiția muzicală.

sursa: Live Studio / Moldova 1

Mai jos vedeți prestația Annei Odobescu de la Eurovision 2019.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion