Ludmila Adamciuc a avut o criză de plâns în Parlament! „M-am culcat la podea în birou, încercam să găsesc putere”

Deputata PAS, fondatoarea Asociației Obștești „Prietena Mea” și mama unei fetițe diagnosticate cu sindromul Down, Ludmila Adamciuc, care mai are și un fiu de doar un an – face dezvăluiri emoționante despre ce se întâmplă în spatele ușei închise a biroului său din Parlament. Într-un interviu cu Zina Bivol, deputata și-a amintit despre cea mai grea zi în această funcție, la finalul căreia a plâns culcată la podele în biroul său, încercând să găsească puteri ca să meargă acasă la soț și copii.

Cea mai grea zi în calitate de deputată nu a fost vreuna cu ședință plenară, marcată de dezbateri și controverse, ci o zi de audiență, în care a discutat cu mai mulți părinți a căror copii suferă de boli grave ori, dizabilitate sau au ajuns într-o altă situație gravă.

Ludmila Adamciuc recunoaște că cele auzite au depășit-o emoțional, iar la final de zi a avut o cădere emoțional.

„A fost atât de intens pe parcursul zilei. . .A fost mai întâi o femeie care are băiat mare cu paralizie cerebrală, după care a venit o doamnă care nu-i ajung bani pentru tratamentul copilului de cancer. Deci au fost atât de multe situații grele una după alta, că seara am devenit atât de goală și slabă și neputincioasă, că în birou m-am culcat jos la podea, stăteam culcată, curgeau lacrimi una după alta și încercam să găsesc putere ca să ies să mă duc acasă. Și atunci am înțeles că dacă tu o să ai această stare după fiecare zi de birou, tu nu poți să lucrezi, să găsești soluții.Și atunci am zis că nu trebuie. . . totuși să înțeleg până unde las lucrurile să vină și până unde nu”.

Aici fragmentul din interviu.

Ludmila Adamciuc a mai povestit că a acceptat propunerea de a candida pe lista PAS de la președinta Maia Sandu.

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion