Olga Verbițchi trece printr-o adevărată dramă! Cu 2 luni înainte de nuntă, i s-a depistat cancer la un stadiu incipient

Discipola lui Carla’s Dreams, câștigătoarea concursului muzical X-Factor 2016 și fondatoarea unei academii muzicale, Olga Verbițchi a dezvăluit că a i s-a confirmat o diagnoză grea chiar în momentul în care proba rochia de mireasă. Cântăreața s-a decis să rupă tăcerea privind stare sa, pentru a motiva internauții să meargă la controale medicale de rutină, pentru a depista în timp util eventuale probleme de sănătate. Olga a dezvăluit că medicii i-au depistat un potențial cancer în evoluție și că urmează a fi operată în scurt timp.

„De curând am trecut niște controle medicale și aparentam fost diagnosticată cu ceva ce este grav, ceva ce s-a găsit în nivelul 2 spre 3,adică la un nivel grav, 3 fiind ceva care duce sau este deja cancer.Din fericire am o echipă de medici alături cu care colaborez pe acest caz,părinții, familia, soțul alături,care mă susțin și merg împreună cu mine pe acest drum extrem de greuși urmează să am o operație destul de complexă,cât mai curând posibil ca să încercăm să ne detașăm de acest diagnostic și cu speranța că în viitor o să fiu bine”, a spus Olga.

Tânăra și-a îndemnat urmăritorii să meargă la controale de rutină cu regularitate pentru a evita complicații și a dat asigurări că depune tot efortul pentru a se face bine.

„Este o situație grea care mi-a demonstrat iarăși cât de imprevizibilă este viața și care mă face să cred că totuși cel mai frumos moment din viață poate să vină la pachet și cu cel mai greu moment din viața ta. . .Aveți grijă de voi, pentru că sănătatea noastră este cea mai importantă. Este o vorbă în poporul nostru care zice: dacă ești sănătos – ai 100 de problemeși dacă ai probleme cu sănătatea – ai o singură problemă. Fără de sănătate nu putem să facem nimic”.

Vedeți aici mesajul ei video:

Drama din familia Olgăi Verbițchi! Sora sa e țintuită la pat: „I-au distrus creierul. . .doar vede și aude, atât!”

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion