După de i s-a refuzat participare la Campionatul de Powerlifting desfășurat pe 15 noiembrie la Paris, întrucât nu face parte din lotul național, sportivul Victor Munteanu alias „Caras”, a zburat la un alt eveniment sportiv în statul agresor, Rusia. Tânărul a anunțat victorios că a câștigat 6 medalii de aur și a îndemnat internauții și jurnaliștii să-l întâlnească la Aeroport, însă a rămas din nou cu buza umflată.
Urmăritorii de pe TikTok, cumetrii lui și jurnaliștii nu au venit să-l întâmpine, în schimb Victor a fost așteptat de iubita lui și copilul nou-născut. Acesta și-a salutat cu rezervă iubita, vădit deranjat de faptul că nu a fost așteptat de mai multă lume. Gândindu-se că ceilalți doar întârzie, sportivul s-a pus să-i aștepte.
Vedeți aici video de la Aeroport:
Amintim că MEC a comunicat anterior că Victor Muntean nu face parte din lotul național al R. Moldova, conform prevederilor unui ordin din 2023 privind organizarea și funcționarea loturilor naționale. De asemenea, instituția menționează că acesta nu a fost delegat oficial de către federația sportivă de profil.
Pe lângă participările sale neautorizate la competiții, „Caras” a mai promovata activ pe TikTok Partidul Politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor.
Înainte de competiția de la Paris, Caras a devenit pentru prima dată tată și a organizat o cumetrie cu peste 130 de nani ai copilului. Acesta și-a numit fiul în cinstea finului oligarhului Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir.










