Ochișanu are dreptate? Gabriel Nebunu recunoaște dacă i s-a cerut sau nu „otkat” din onorariile sale

Recent, Adriana Ochișanu a adus acuzații grele Direcției Cultură a Primăriei Chișinău, spunând că sunt favorizați cei care „se împart cu banii încasați”, de la evenimente private. Artista a îndemnat colegi de breaslă să nu tolereze astfel de atitudini și să recunoască problemele din domeniu. Gabi Nebunu însă se pare că este de aceiași părere cu Ochișanu. La podcastul Lorenei, acesta a fost întrebat dacă i s-a cerut și lui vreodată „otkat”, o parte din onorariu, în schimbul unui beneficiu.

Joc actoricesc sau necunoaștere, dar Nebunu a spus că nu știe semnificația cuvântului „otkat”, iar moderatoare a fost nevoită să-i explice sensul. Odată ce a înțeles la ce se referă Lorena Bogza, Nebunu a spus că nu i s-a întâmplat să aibă asemenea situații.

„Nu am avut așa ceva, pentru mine este străin”.

Amintim că Gabriel Nebunu este angajat al Direcției municipale Cultură.

Cu toate acestea, Nebunu a recunoscut că a avut alte impedimente artistice. Din cauza lui Nicolae Botgros, deputat și conducător al Orchestrei „Lăutarii”.

La cuțite cu tatăl, prieten cu fiul! Gabi Nebunu, despre relația complicată cu „clanul” Botgros: „Tânjesc după el”

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion