Papa Leon a primit un cadou special miercuri din partea guvernatorului de Illinois, J.B. Pritzker: un pachet cu patru doze de bere de la o fabrică de bere din Chicago, informează Reuters.Pritzker, care l-a vizitat pe papa Leon la Vatican, i-a oferit berile suveranului pontif ca parte dintr-un schimb de cadouri. Guvernatorul a sugerat că papa Leon, originar din Chicago și primul papă din Statele Unite, s-ar putea să-i placă o bere locală, transmite Agerpres.
”Pe astea le punem în frigider”, a răspuns Leo luând berile și așezându-le pe o masă.
Pritzker, un democrat, este guvernator de Illinois din 2019. El nu a precizat care este motivul vizitei sale la Roma, dar oficialii străini care călătoresc în acest oraș se întâlnesc deseori cu papa.
Dozele dăruite, un sortiment lansat recent de Burning Bush Brewery, o fabrică de bere situată în nordul Chicago, este denumită ”Da Pope”, un joc de cuvinte dintr-un scheci faimos al emisiunii de televiziune Saturday Night Live despre echipa de fotbal american Chicago Bears.
Vaticanul nu a precizat dacă papa Leon, originar din sudul Chicago, are de gând să deguste berea.










