Cântărețul de peste Prut, Paul Surugiu Fuego, care din anul 2012 deține și titlul de „Artist al Poporului” în Moldova, a susținut două concerte la Chișinău, pe 7 și 8 noiembrie, la care au venit peste 4 mii de spectatori, iar printre ei și președinta țării, Maia Sandu cu mama sa.
Șefa statului a fost prezentă în prima zi de concert, ocupând un loc în mijlocul sălii, iar artistul a coborât de pe scenă ca să o îmbrățișeze, iar ulterior a salutat onorat prezența sa, felicitând lupta ei pentru continuarea parcursului european.

Aceste două spectacole ale lui Fuego au fost sold out cu aproape o săptămână înainte, peste 4000 de moldoveni venind să-l asculte și să îl aplaude pe artistul preferat.
Fuego a cântat numeroase cântece din repertoriul său, iubite de basarabeni, având și duete alături de artiști de acolo, precum Anișoara Puică, Andrei Porubin, Doredos, Adriana Ochișanu, Aura și soprana Ana Cernicova, alături de care a cântat “Copacul” lui Jolt Kerestely, ridicând sala în picioare, ovaționând minute în șir, transmite cancan.ro.











