Cântăreața Eva Timush, populară din copilărie datorită participării sale la câteva concursuri internaționale de talent a trecut printr-o transformare incredibilă. Focoasă, sexy, carismatică și fără inhibiții, aceasta surprinde nu doar prin creația sa, dar și prin fotografiile îndrăznețe pe care nu are vreo problemă să le posteze. Ultima sa serie de fotografii însă le bate pe toate. Eva a pozat în geacă, bikini minuscul și cizme cu blană, într-un apartament.

Cântăreața se pregătește să lanseze o nouă melodie, „Cât costă iubirea mea”. Această ședință foto fără inhibiții pare o modalitate de a atrage și mai multă atenție în ajun.
Momentan, Eva Timush este într-o relație cu un coleg de breaslă, OSCAR, cu care a și lansat o piesă, Fantasy.
Acum doi ani, Eva Timush forma un cuplu cu Nichita Stati, fiul lui Gabriel Stati, nepotul lui Dumitru Diacov. Cei doi au apărut într-o ipostază pasională chiar de ziua lui, apoi a urmat tăcere.
Drumul ei spre celebritate a început încă din copilărie, când talentul muzical ieșit din comun a fost remarcat la vârsta de doar patru ani.
Primul mare pas spre notorietate a venit odată cu participarea sa la „The Voice Kids Rusia”, unde vocea ei puternică și maturitatea interpretării au impresionat publicul și juriul deopotrivă. Ulterior, Eva a cucerit și publicul din România, ajungând în finala emisiunii „Românii au talent”, moment care a consolidat imaginea sa de copil-minune al muzicii.
După experiențele din concursuri, Eva Timush și-a construit treptat o carieră profesionistă, semnând cu Global Records, una dintre cele mai influente case de discuri din Europa de Est. Sub acest label, artista a lansat mai multe piese care au urcat rapid în topurile de streaming, definindu-și stilul ca un mix de pop modern, dance și influențe R&B.










