Cântărețul Patric Hanganu a anunțat anul trecut de ziua sa, cu mult entuziasm, că a început să-și construiască propria casă – o locuință la sol, planificată pentru o familie mare, cu o priveliște care-ți taie respirația. Drumul spre realizarea visului s-a adeverit anevoios și scump, Hanganu a ajuns să-și vândă și mașina ca să acopere cheltuielile pentru casă, iar în cel mai recent interviu al său cu Zina Bivol, cântărețul a povestit că de fapt s-ar putea nici să nu locuiască acolo.
După o relație cu năbădăi cu specialista în servicii beauty, Svetlana Nichitina, interpretul ezită să se avânte într-o nouă poveste de dragoste. Iar așa cum fiul lui locuiește cu mama, Patric Hanganu ar urma să stea de unul singur în casa enormă. Perspectiva nu-l încântă, așa că Patric ar putea rămână în apartamentul lui, chiar și atunci când casa visurilor sale va fi gata.
„Nu sunt sigur că o să locuiesc acolo. . .Am început să o construiesc din dorința de a construi o casă ca să am acest scop realizat. Cred că toți oamenii sunt curioși cum e să-ți construiești casa ta, dar fiind singur doar cu Patric și el trăind cu mama lui, uneori stau și mă gândesc ce o să fac eu acolo. Apartamentul în care locuiesc acum are 70 de metri pătrați și eu nu reușesc să fac curat, iar casa are 200. Ce o să fac eu acolo singur? O să mă pierd”, a povestit el.
Totuși, Hanganu admite că lucrurile s-ar putea schimba și atunci investiția sa în casă ar avea sens. Dacă nu, în casa construită de el ar putea locui altcineva.
„Dacă o să mă căsătoresc, o să mai fac 3-4 copii atunci da, o să am pentru ce trăi acolo, dar așa, nu sunt singur. Dar o fac poate pentru cineva”.
Zina Bivol l-a întrebat verde-n ochi, câți bani a investit în casă. Artistul a ezitat să numească o cifră, motivând prin faptul că mulți oameni nu-și permit acum să-și construiască o casă, așa că nu ar fi corect să-și spună investiția sa.
Întrebat dacă suma a depășit o sută de mii de euro, cântărețul a răspuns din nu evaziv: „posibil”…