VIDEO Cântăreața Jessie J a fost diagnosticată cu cancer la sân: „Este groaznic în orice formă”

Cântăreața britanică Jessie J a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer la sân. Într-o postare pe rețelele sociale, artista a mărturisit că boala a fost descoperită în stadiu incipient și chiar înainte de lansarea noului ei single, „No Secrets”, transmite Libertatea.ro.

Într-un videoclip emoționant postat pe rețelele sociale, artista de 34 de ani a vorbit cu emoție despre perioada prin care trece și boala recent descoperită.

„Cancerul este groaznic în orice formă, dar mă agăț de cuvântul incipient”, a spus artista.

Aceasta a aaflat de diagnostic înainte de lansarea piesei „No Secrets” pe 25 aprilie. Ea a explicat că a trecut prin numeroase teste în această perioadă, dar nu a avut timp să proceseze informația din cauza programului încărcat.

„Am fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu incipient”, a mărturisit cântăreața, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale în această vară, după concertul de la Summertime Ball de pe 15 iunie.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jessie J (@jessiej)


În ciuda diagnosticului, Jessie J a continuat să-și promoveze noul single și să se pregătească pentru lansarea celui de-al șaselea album de studio. Cântăreața a declarat că decizia de a împărtăși această veste nu a fost ușoară, dar a simțit nevoia să fie deschisă cu fanii ei.

„Sunt o carte deschisă. Îmi frânge inima că atât de mulți oameni trec prin lucruri similare sau chiar mai rele”, a mai spus ea.

Diagnosticul vine la scurt timp după ce Jessie J a devenit mamă pentru prima dată, potrivit sursei citate. Ea a născut un băiețel, Sky, în urmă cu doi ani, împreună cu partenerul său, baschetbalistul Chanan Colman.

„Ultimele două luni au fost incredibile, iar faptul că am trecut prin asta în paralel mi-a oferit o perspectivă incredibilă”. Ea a încheiat cu o notă umoristică, spunând că nu își va face „sâni uriași” în urma operației.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion