Atât s-a putut! Tany Vander declară război celor care îndrăznesc să îi defăimeze afacerile, acuzând-o că vinde produse de pe Temu. Prima cu care vrea să se întâlnească în sala de judecată și de la care cere dezmințire este o fostă prietenă, care o numit-o mincinoasă și a îndemnat femeile să nu-i cumpere produsele cosmetice, pe care încearcă Vander să le aducă pe piață.
„O persoană, mai exact o cunoscută de a mea, cu care eram în relații destul de ok până la un moment dat. A fost și invitată la ziua mea, dar vă știți că nu cheamă ziua mea chiar pe oricine. Ne schimbam cu tot felul de mesaje drăguțe pe Instagram, i-am făcut și publicitate gratis absolut la un moment dat, fiindcă îmi place să ajut oamenii dacă simt că pot să fac asta. Și la un moment dat, eu simțeam că nu este foarte ok cu mine, până a izbucnit la un moment dat și iată au apărut o mulțime de stories-uri pe Instagram unde a venit cu acuzații false referitor la afacerea mea, Vander Beauty, un business pe care eu urmează să-l deschid. Deci eu încă nici nu l-am deschis măcar, nu știu cu ce i-am încurcat sau care au fi fost motivele. A început să defaimeze afacerea mea spunând tot felul de chestii .Cosmetica aceasta o comand de pe Temu, de pe Alibaba Express, de pe un site made in China, că totul este o minciună, că eu vă mint că eu de fapt comand cu prețuri din astea de pe Temu, dar le vând super scump, deși eu nici nu am început să vând, nici măcar eu nu știu care vor fi prețurile”, povestește Vander.
Afacerista a continuat spunând că a evitat să ofere o replică pe aceiași cale și a ales o altă cale ca să-și facă dreptate.
„Am luat imediat legătura cu avocatul meu și toată perioada aceasta noi am lucrat la un proces unde eu vreau să-mi apăr onoarea imaginii afacerii mele, fiindcă au fost învinovățiri de nedrept, defăimare și multe, multe altele. Așa că i-am trimis acestei persoane o cerere prealabilă”.
![]()
Vander a dat de înțeles că ex-prietena sa nu este unica care va primi astfel de cereri. O fi Emilian Crețu, care deseori o parodiază, următorul la rând?
„Eu foarte mulți ani am răbdat tot hate-ul care a venit asupra mea, fără niciun motiv întemeiat, absolut, din partea la mulți oameni. Și de acum încolo eu o să mă ocup de fiecare, fiindcă nu mai este posibil așa. Asta este frustrarea voastră personală. Eu nu trebuie să sufăr în acest motiv și nu trebuie să sufere afacerile mele„, declară Vander.
Vedeți aici monologul integral al afaceristei.