Un bărbat s-a înfășurat cu seringi și suplimente, vrând să le strecoare prin Palanca. Mare atenție cu ce vă injectați!

Un bărbat a fost prins de vameși încercând să transporte ilegal suplimente alimentare și produse cosmetice ascunse pe corp și în bagaj. Deși a negat că are ceva de declarat, controlul fizic l-a dat de gol. Acum, riscă sancțiuni, iar marfa a fost confiscată.

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ. Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.

Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Amintim că ucraineanca Irina Borodkina sau dr. Serebrova care deținea la Chișinău un salon în care făcea intervenții chirurgicale, pe acte oficiale fiind o frezerie, tot prin Palanca a fugit. La ea pe masă a decedat Liuba Babuțchi, coproprietara magazinului de haine „Monalisa Boutique”.

Dezvăluirile soțului rămas văduv: Liuba „Monalisa” urma să fie din nou mireasă în acest an!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion