Fiul lui Elon Musk a făcut spectacol în Biroul Oval: s-a scobit în nas și îi șoșotea ceva la ureche lui Trump

În timp ce echipele de filmare și reporterii s-au adunat, marți, în Biroul Oval pentru a surprinde primele declarații publice ale președintelui Donald Trump și ale lui Elon Musk despre reducerile guvernamentale, atenția a fost deseori distrasă de fiul lui Musk, „Lil X”, transmite libertatea.ro.

„Acesta este X și este un tip grozav – are un IQ ridicat”, a spus Donald Trump la începutul discursului, râzând și descriindu-l pe băiatul de 4 ani ca fiind „un individ inteligent”.

Pe parcursul conferinței, Elon Musk a fost întrerupt în repetate rânduri de fiul său, care s-a jucat cu urechile tatălui său și a fost ridicat pe umerii acestuia.

„Îmi cer scuze pentru asta”, a spus Musk, adăugând în glumă: „Mi-ar plăcea, dar în timp ce îmi bagă degetele în urechi…”.În timp ce tatăl său vorbea, X Æ A-Xii – numele complet al băiatului – a făcut fețe, a imitat gesturile lui Musk și, într-un moment care a devenit viral, s-a scobit în nas și s-a șters pe biroul Resolute, o piesă de mobilier istoric oferită Casei Albe de regina Victoria în 1880.

Fanii lui Elon Musk, amuzați Apariția lui „Lil X” în Biroul Oval a fost primită cu entuziasm de susținătorii lui Musk și Trump. Un fan al lui Musk a comentat online:

„Elon Musk vorbește despre reducerea deficitului, în timp ce fiul său se joacă pe umerii lui, îi șoptește lui Trump și își șterge nasul. Doar Elon Musk ar putea transforma o conferință de presă în Biroul Oval într-o întâlnire de familie!”.

Însă nu toată lumea a fost impresionată.

„Îl văd pe fiul lui Musk cum își șterge nasul pe biroul Resolute… Nu cred că Trump e încântat”, a remarcat cineva.

Născut în 2020, „Lil X” este fiul cel mai mic al lui Musk și al artistei canadiene Grimes. A mai fost văzut în public alături de tatăl său, inclusiv în noaptea alegerilor, când a apărut într-o fotografie de familie alături de Trump, care l-a descris drept „un băiat minunat și perfect”. Într-un moment care amintește de celebra fotografie din 1962 cu John F. Kennedy jr, „Lil X” s-a sprijinit de biroul Resolute, evocând imaginea tânărului Kennedy privind de sub aceeași piesă istorică de mobilier.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion