Emilian Crețu, în lacrimi, în plină noapte, după ce a primit un cadou special: „Doamne, ce-ai făcut?”

Actorul și influencerul Emilian Crețu a dat frâu liber emoțiilor în văzul a jumătate de milion de internauți, care-l urmăresc. Bărbatul a început să plângă la vederea unui cadou deosebit ajuns ieri în casa lui.

Emilian a primit în dar un tablou, care îl înfățișează nu doar pe el, dar întreagă lui viață, pornind de la copilăria marcată de violență și lipsuri de la Negureni, tot parcursul lui profesional în capitală și succesul de care se bucură astăzi. Momentele-cheie din viața lui au fost ilustrate sub forma unor simboluri, care l-au făcut să plângă.

“Porțile orașului și câinele care m-a petrecut până acasă, Aeroportul, buturuga de la Negureni și peruca făcută din părul mamei, “De la cinci la zece”, când mă uitam și vroiam la televizor și deja când sunt la televizor, elefant, Jurnal TV, machiaj, coafură, cei 227 de lei pe care i-am găsit și credeam că sunt o comoară”, enumeră uimit actor simbolurile din viața lui.

Actorul, potolindu-și emoțiile a recunoscut că rar când plânge pe loc drept, dar amintirea parcursului său l-a emoționat peste măsură.
Vedeți mai jos cum arată tabloul care l-a făcut să plângă.

 

 

@emiliancretu

Cel mai original cadou din viata mea…

♬ sunet original – Emilian Cretu

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion